Cea mai bună imagine de până acum cu Ultima Thule, obiectul cosmic de la marginea Sistemului Solar
Această imagine a obiectului Ultima Thule este cea mai clară de până acum, scrie Phys.
Fotografia a fost realizată de componenta MVIC (Multicolor Visible Imaging Camera) a instrumentului Ralph, la doar 7 minute înainte de atingerea celei mai mici distanţe, în 31 decembrie 2018, la 17:26, ora României. New Horizons se afla la o distanţă de obiect de circa 6.700 km.
Cu o rezoluţie originală de 135 de metri per pixel, imaginea a fost stocată în memoria navei şi transmisă pe Terra pe 18 ianuarie. Savanţii au îmbunătăţit calitatea imaginii pentru a scoate la iveală detaliile.
Contrastul arată detaliile topografice de-a lungul graniţei zi-noapte, inclusiv mici gropi cu diametre de circa 700 de metri. Trăsătura circulară de pe lobul mai mic pare să fie o depresiune foarte adâncă. Nu se ştie dacă aceste gropi sunt cratere de impact sau structuri rezultate în urma ejectării materiei volatile.
„Această nouă imagine începe să scoată la iveală diferenţele în caracterul geologic al celor doi lobi şi ne prezintă noi mistere. În următoarea lună vor fi imagini colorate şi cu o rezoluţie mai bună care ne vor ajuta să dezlegăm multe mistere ale obiectului”, a precizat Alan Stern, conducătorul proiectului de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Primul videoclip cu Ultima Thule, cel mai îndepărtat obiect din spaţiu studiat de omenire
Cât timp am putea supravieţui pe suprafaţa fiecăreia dintre planetele Sistemului Solar – FOTO+VIDEO