Home » Știință » Un nou studiu arată că vânturile stelare, materia-sursă a Universului, au ”cocoloaşe”

Un nou studiu arată că vânturile stelare, materia-sursă a Universului, au ”cocoloaşe”

Un nou studiu arată că vânturile stelare, materia-sursă a Universului, au ”cocoloaşe”
Publicat: 28.01.2019
Datele culese de Chandra X-ray Observatory al NASA ale unei stele neutronice pe măsură ce trece prin vânt stelar dens care emană dintr-o stea pereche masivă oferă indicii valoroase cu privire la structura şi compoziţia vânturilor stelare.

De asemenea, noile date furnizează informaţii şi cu privire la însăşi steaua neutronică. O lucrare care descrie studiul, condus de astronomii de la Penn State University, a apărut recent în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

„Vântul stelar este un flux rapid de material – compus din protoni, electroni şi atomi de metal – ejectate de stele”, a precizat Pragati Pradhan, conducătorul studiului. „Acest material îmbogăţeşte mediul înconjurător al stelei cu metale, energie cinetică şi radiaţie ionizantă. Este materia-sursă pentru formarea stelelor. Până în ultimul deceniu, se credea că vânturile stelare sunt omogene, dar aceste date de la Chandra oferă dovezi directe ale faptului că vânturile stelare sunt populate de grămezi dense”, a adăugat astronomul.

Steaua neutronică observată este parte dintr-un sistem binar – această stea extrem de densă şi o supergigantică roşie, scrie Science Daily.

„În această lucrare, vedem o scădere a radiaţiilor X de la steaua neutronică şi o linie proeminentă a spectrului de radiaţie X al fierului – două semnături care susţin natura eterogenă a vânturilor stelare”, a precizat Pradhan. „Ne aşteptăm să putem îmbunătăţi înţelegerea noastră asupra acestor fenomene odată cu viitoarele lansări ale navelor spaţiale Lynx şi Athena, care vor avea o rezoluţie spectrală superioară a radiaţiilor X”, a adăugat cercetătorul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Universul nu ar trebui să existe, conform celei mai precise măsurători a antimateriei efectuate recent

Un tip special de lumină reprezintă un ingredient important pentru formarea vieţii în univers

Descoperire remarcabilă cu privire la una dintre cele mai luminoase stele de pe cerul nostru. ”Este foarte aproape să se dezintegreze”

Astronomii au observat un fenomen în premieră: cum stelele migrează de la o galaxie la alta

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”