Primul caz al acestei afecţiuni a fost documentat în secolul XIX. Soţii Margaret şi Michael aveau aceeaşi iluzie în care credeau că oamenii se furişează noaptea în casa lor şi împrăştie praf, bucăţi de puf şi le tocesc talpa pantofilor.
Conform Curiosity, într-un alt caz, trei surori au experimentat ceea ce poate fi denumit „folie à trois”. Două dintre surori s-au mutat într-o casă aflată în apropierea casei în care trăia a treia femeie. În timp, cele trei au devenit tot mai apropiate şi mai religioase. Cea mai tânără dintre femei a început să creadă că erau discrepanţe între versiunile Bibliei şi a încercat să le corecteze. Timp de trei zile, surorile s-au rugat non-stop, fără să doarmă, până când au crezut că Dumnezeu vrea ca ele să aibă o casă a lor în oraş. Chiar dacă locuinţa nu le aparţinea lor, femeile au cerut să fie lăsate în interior. Ele au încercat să spargă geamurile şi au atacat proprietarii până când au sosit poliţiştii.
Conform unui raport din Jurnalul Psihiatric din Canada, tulburarea psihotică comună afectează de obicei persoane foarte apropiate, precum cuplurile căsătorite, fraţii sau părinţii şi copii. Tulburarea poate lua diferite forme, cea mai comună fiind „folie imposée” sau „nebunie indusă”. În cazul acestei forme, persoana mai dominantă din pereche este cea care transmite afecţiunea către persoana submisivă.
De asemenea, există „folie simultanée” sau „nebunie simultană” în care două persoane cu o legătură strânsă împart aceeaşi afecţiune. Mai există „folie communiquée” sau „nebunie comunicată” ce este asemănătoare cu nebunia impusă doar că cealaltă persoană prezintă rezistenţă pentru o scurtă perioadă de timp şi „folie induite” sau „nebunie indusă” .
Din fericire, în majoritatea cazurilor de acest fel, separarea celor două persoane este cea mai bună soluţie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Ce legătură bănuiesc cercetătorii între consumul de canabis şi schizofrenie?
Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă