Sonda chinezească a aselenizat pe partea întunecată a Lunii

04 01. 2019, 07:40

Zona neexplorată a Lunii este cunoscută şi ca partea întunecată deoarece nu este niciodată îndreptată către Pământ, scrie AP News. Imaginea realizată de sonda Chang’e 4 şi publicată de către Agenţia de Presă Xinhua prezintă un mic crater şi terenul din jurul său ce par luminate de sondă.

Chang’e 4 a aterizat pe suprafaţa Lunii joi (3 ianuarie 2019) la ora 10:26 a.m. Sonda ce are la bord şi un rover va realiza analize ale structurilor şi compoziţiei mineralelor de la sol, dar şi observaţii astronomice.

Sursa-China National Space Administration/Xinhua News Agency

„Zona întunecată a Lunii este lipsită de interferenţele radio provenite de la Pământ. Sonda va furniza informaţii privind originile stelelor şi evoluţia nebuloaselor”, a declarat purtătorul de cuvânt al misiunii, Yu Guobin.

Una dintre provocările explorăririi acestei zone este reprezentată de comunicarea cu Pământul. Astfel China a lansat un satelit, în mai, pentru ca Chang’e 4 să poată transmite către Pământ informaţii. În 2020, China, plănuieşte să trimită spre Lună sonda Chang’e 5 a cărei misiune este să se întoarcă, înapoi pe Pământ, cu probe ale solului de pe Lună. O astfel de reuşită a mai fost obţinută de o misiune sovietică din 1976.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Acum poţi să ai o clonă a câinelui tău. O companie de biotehologie din China oferă acest serviciu

Sonda InSight de pe planeta Marte şi-a făcut primul selfie

O nouă putere spaţială? Planul ambiţios al Chinei, care pune pe gânduri SUA

De la clone de maimuţă la şoareci fără tată. Realizările în materie de genetică ale chinezilor