„Ne-am gândit: cum putem aduna apă din aerul mediului înconjurător?”, s-a întrebat Bharat Bhushan, unul dintre autorii studiului. „Aşadar, ne-am uitat la lucrurile din natură care pot face deja asta: cactusul, cărăbuşul şi iarba de deşert”, a adăugat cercetătorul.
Descoperirile au fost publicate pe 24 decembrie în jurnalul Philosophical Transactions of the Royal Society.
Cactusul, cărăbuşul şi iarba de deşert colectează apa care se condensează în ceaţa de pe timpul nopţii, adunând picături din aer şi filtrându-le la rădăcini sau rezervoare, scrie Phys.
Studiind aceste organisme, echipa lui Bhushan a realizat că poate construi sisteme similare, dar mai mari, care să permită oamenilor să extragă apa din condensul şi ceaţa din timpul nopţii.
Deocamdată experimentele au fost realizate doar în laborator, dar cercetătorii doresc şi realizarea experimentelor de amploare în natură, cu structuri în deşert care ar aduna apă din ceaţă sau condens.
Există un precedent al acestui demers. În regiuni precum Deşertul Atacama din Chile, plase mari captează apa din ceaţă şi o colectează în rezervoare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
O nouă tehnică simplă de purificare a apei poate salva vieţile a zeci de mii de oameni în fiecare an
O echipă de cercetători a descoperit cum să facă apă din…ceaţă! VIDEO
Un material minune va rezolva ieftin şi eficient problema lipsei apei potabile