Planeta Marte ”s-a împodobit” pentru Crăciun. O imagine uimitoare arată un crater uriaş plin cu apă îngheţată

22 12. 2018, 09:06

Sonda orbitală a obţinut imaginea uimitoare cu craterul Korolev, aflat la sud de dunele Olympia Undae, ce înconjoară calota de gheaţă din nord. Conform Science Alert, craterul este plin cu gheaţă pe tot parcursul anului.

La fel ca pe Terra, şi pe Marte există anotimpuri, iar cele mai călduroase duc la reducerea cantităţii de gheaţă. Însă craterul Korolev, ce a fost creat de un impact masiv şi denumit după inginerul sovietic Serghei Koroliov, reprezintă o anomalie. Este tipul de structură geologică ce poartă denumirea de calotă de gheaţă. Baza craterului are o adâncime de peste 2 kilometri şi de aici se ridică un dom de gheaţă ce are o grosime de 1,8 kilometri şi 60 de kilometri diametru.

În volum, acesta conţine 2.200 de kilometri cubici de gheaţă. Atunci când aerul călătoreşte pe deasupra gheţii, acesta se răceşte şi se scufundă, fapt ce duce la crearea unui strat de aer rece deasupra calotei. Din moment ce aerul nu este un conductor bun al căldurii, stratul rece acţionează ca un izolator ce protejează gheaţa de aerul cald, astfel gheaţa nu se topeşte.

Acelaşi principiu se aplică şi unui crater cu dimensiuni mai mici, denumit Louth, aflat tot în zona nordică a planetei Marte.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Acum ştim unde vânează NASA viaţă extraterestră. A fost ales locul pentru amartizarea roverului Mars 2020

Landerul InSight şi-a amplasat primul instrument pe planeta Marte – FOTO

De ce nu poate fi teraformată planeta Marte?

”Coacăzele” de pe Marte continuă să uimească savanţii, dar un studiu vine cu o nouă ipoteză. ”Sunt intrigat de această idee”