Astronomii au descoperit cel mai îndepărtat obiect cosmic observat până acum în Sistemul Solar

20 12. 2018, 00:00

Noul corp descoperit a fost anunţat luni, 17 decembrie, de Minor Planet Center al International Astronomical Union. A primit numele provizoriu de 2018 VG18. Descoperirea a fost realizată de Scott S. Sheppard de la Carnegie, de David Tholen de la University of Hawaii şi de Chad Trujillo de la Northern Arizona University, scrie Science Daily.

2018 VG18 a fost poreclit ”Farout” pentru locaţia sa îndepărtată, la circa 120 de UA. Al doilea cel mai îndepărtat obiect observat în Sistemul Solar este Eris, la aproximativ 96 de UA. Pluto este la circa 34 UA, făcând ca 2018 VG18 să fie la o distanţă de aproape 4 ori mai mare de Soare decât este Pluto de stea.

„2018 VG18 este un corp mai îndepărtat şi mai lent decât orice al obiect observat până acum în Sistemul Solar, astfel că vor dura câţiva ani până la determinarea orbitei. Dar a fost găsit într-o locaţie similară de pe cer cu celelalte obiecte extreme cunoscute, ceea ce sugerează că poate avea acelaşi tip de orbită”, a precizat Sheppard.

„Tot ce ştim în prezent despre 2018 VG18 este distanţa mare faţă de Soare, diametrul aproximativ şi culoarea. Pentru că este atât de îndepărtat, orbitează foarte lent, completând o orbită în circa 1.000 de ani”, a adăugat Tholen.

Imaginile au fost realizate cu ajutorul telescopului Subaru localizat în vârful muntelui Mauna Kea din Hawaii pe 10 noiembrie 2018. A fost observat pentru a doua oară la începutul lui decembrie de telescopul Magellan de la Las Campanas Observatory din Chile.

Ultimele observaţii au confirmat că 2018 VG18 se află la circa 120 UA. Luminozitatea sa indică faptul că are un diametru de 500 de kilometri, cel mai probabil fiind o planetă pitică de formă sferică. Are o culoare rozalie, asociată de obicei cu obiectele abundente în gheaţă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Materialul din care s-a format Sistemul Solar şi planetele a fost descoperit în praful ce provine de la comete

Pământul nu deţine cea mai mare cantitate de apă din Sistemul Solar

VIDEO. Noi imagini ale NASA prezintă o lume ascunsă a Sistemului Solar

În premieră, astronomii au detectat prima Lună din afara Sistemului Solar