Home » Știință » Astronomii fac o descoperire crucială în ceea ce priveşte materia întunecată

Astronomii fac o descoperire crucială în ceea ce priveşte materia întunecată

Astronomii fac o descoperire crucială în ceea ce priveşte materia întunecată
Publicat: 14.12.2018
Într-o descoperire publicată pe 12 decembrie în Astrophysical Journal, astronomii de la University of Texas din Austin au relatat că au dat peste o galaxie extraordinară care poate confirma o teorie contestată recent cu privire la materia întunecată.

Materia întunecată este materia care nu emite sau reflectă lumină, dar care este detectabilă prin influenţa gravitaţională pe care o are asupra alte materii. A fost descoperită prima dată în anii ’70 în studiile galaxiilor spiralate, ale căror regiuni externe se rotesc prea rapid pentru a fi doar rezultatul stelelor şi gazelor vizibile în acele regiuni. Astronomii au ajuns la concluzia că trebuie să fie mai mult material nevăzut. Observaţiile galaxiilor în deceniile care au urmat au scos la iveală că aproape toate galaxiile conţin cantităţi uriaşe de „materie întunecată” şi că, de fapt, există de cinci ori mai multă materie întunecată decât materie normală, scrie Phys.

Totuşi, studiile recente au indicat că unele galaxii nu urmează acelaşi tipar, neavând o abundenţă în materie întunecată. Aceste studii arată câteva galaxii de acum 10 miliarde de ani care nu conţin cantitatea aşteptată de astfel de materie, ceea ce poate însemna că galaxiile au acumulat în timp materie întunecată. Dacă acesta este cazul, atunci ar contesta înţelegerea fundamentală a modului de formare al galaxiilor.

Acum, studentul absolvent Patrick Drew şi profesoara Caitlin Casey au găsit o galaxie foarte îndepărtată care pare bogată în materie întunecată, aşa cum s-ar fi aşteptat conform teoriei. Întrucât galaxia se află la 9 miliarde de ani lumină, ne spune că unele galaxii conţin deja materie întunecată în trecutul îndepărtat.

Echipa a studiat galaxia DSFG850.95 cu ajutorul datelor culese de Keck Telescope din Hawaii, cu care au măsurat viteza rotaţiei galaxiei din centrul galaxiei până la margine. „Curba de rotaţie” ajută astronomii să determine cantitatea de materie întunecată din galaxie, care este cea prezisă de modelele curente.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce s-ar întâmpla dacă ai deveni materie întunecată?

Cercetătorii au adus ”echilibrul în Univers”: o nouă teorie poate explica 95% din cosmosul ”care lipseşte”

Cercetătorii au creat un ceas atât de precis încât ar putea detecta materia întunecată

Prima imagine cu materia întunecată din Univers? Fizicienii nu au o explicaţie pentru ce au văzut în centrul galaxiei noastre

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool