Fetele expuse la chimicale din machiaje şi alte produse ajung la pubertate mai devreme
This browser does not support the video element.
Cercetătorii Universităţii din California au studiat chimicalele utilizate în produsele casnice şi au descoperit că acestea au un impact major asupra hormonilor ce stau la baza creşterii şi dezvoltării.
Conform Independent, în cadrul studiului au fost examinate grupurile de chimicale, inclusiv ftalaţi, parabeni şi fenoli prin intermediul testelor de urină. În cazul unora dintre aceste chimicale, concentraţia dublă regăsită în urina femeilor gravide a produs apariţia pubertăţii cu o lună mai devreme la fiicele acestora.
Ftalaţii sunt utilizaţi în produsele parfumate precum parfumurile, deodorantele şi săpunurile, în timp ce parabenii sunt conservanţi ai cosmeticelor, iar fenolii sunt utilizaţi în toate produsele, de la rujuri la loţiuni. „Am descoperit dovezi ale existenţei unori chimicale regăsite la scală largă în produsele de îngrijire personală şi faptul că produc apariţia timpurie a pubertăţii la fete”, a declarat dr. Kim Harley, profesor din cadrul Universităţii din California.
„De asemenea, am descoperit că mamele cu un nivel ridicat al acestor chimicale în corpul lor, în timpul sarcinii, ftalaţi (utilizaţi în parfum) şi triclosan (agent antibacterian folosit în unele săpunuri şi paste de dinţi) aveau fete ce ajungeau mai devreme la pubertate. Fetele cu o concentraţie mare de parabeni în corp, la vârsta de 9 ani, ajungeau mai devreme la pubertate”, a adăugat ea.
În cadrul studiului au fost analizaţi 388 de copii, 179 de fete şi 159 de băieţi, dar şi mamele acestora ce s-au înscris în cadrul unui studiu îndelungatînceput în 1999. Specialiştii au prelevat probe de urină din timpul sarcinii, dar şi de la copiii ce au ajuns la vârsta de nouă ani.
„Pubertatea prococe în cazul fetelor duce la un risc crescut de apariţie a problemelor mintale, dar şi un risc de dezvoltare a cancerului mamar sau ovarian”, a declarat Harley.
În cadrul raportului nu a fost descoperit niciun efect asupra pubertăţii băieţilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Adolescenţa începe în prezent la vârsta de 10 ani şi se încheie la 24 de ani
De ce apare pubertatea precoce la fetiţe şi care sunt simptomele şi factorii favorizanţi