Unele tulpini de Enterobacter pot infecta persoanele cu o imunitate slabă, fiind uneori dificil de tratat din cauza rezistenţei pe care au dezvoltat-o la antibiotice.Conform Science Alert, tulpinile descoperite la bordul ISS nu sunt patogene pentru oameni, dar faptul că există reprezintă o îngrijorare pentru specialişti şi astronauţi.
Oamenii au pe corpul lor milioane de microbi benefici pe care îi transportă oriunde merg. Chiar şi prin cele mai bune metode de sterilizare nu putem distruge toate microorganismele. Aşadar, suprinzător ar fi fost dacă la bordul staţiei nu se afla niciun microorganism
Mediul de pe staţie este cu totul diferit faţă de cel de pe Pământ. La bord există microgravitaţie, radiaţii cosmice, un nivel ridicat de dioxid de carbon, dar şi prezenţa constantă a oamenilor. Toate acestea pot afecta modul în care microbii trăiesc şi se propagă. Microbiologii din cadrul Jet Propulsion Laboratory, NASA analizează regulat probele de microbi colectate de pe staţia spaţială pentru a vedea dacă mediul din spaţiu poate afecta astronauţii sau echipamentele. Aceasta este pentru prima dată când la bord a fost identificată o tulpină de Enterobacter rezistentă la antibiotice.
Probele au fost colectate în 2015, iar din acel moment şi până în prezent niciun astronaut nu a fost afectat de prezenţa bacteriei. Conform modelelor computerizate, există 79% şanse ca bacteriile să devină patogene pentru oameni şi să provoace apariţia unei boli.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Lucrul surprinzător descoperit de astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională
China a prezentat modulul unei noi staţii spaţiale, prima din ultimii 20 de ani
Statia Spatiala Internationala ramane pe orbita pana in 2020