Alexander Gerst, astronaut de origine germană, care se află în acest moment pe Staţia Spaţială, a descoperit într-un vestiar mai vechi, o colecţie impresionantă de dischete floppy pentru PC, pe care probabil că nici nu mai are cum să le folosească în acest moment. Acestea includ software precum Norton Utilities pentru Windows 95 şi 98 şi suport ajutător pentru astronauţi sub forma unui „Crew Personal Support Data Disk”, care probabil că putea fi folosit pentru ajutor în anumite situaţii, scrie Go4it.
Este posibil ca aceste dischete să fi fost uitate la bordul navei de către Willam Sheperd şi Sergei Kikalev, primii care au păşit la bordul Staţiei Spaţiale în 2000, în cadrul misiunii „Expedition 1”
Totuşi, dacă luăm în considerare că primele zboruri în spaţiul cosmic în anii ‘50 şi ’60 au fost realizate folosind computere primitive faţă de standardele de astăzi, nu este de mirare că în urmă cu mai puţin de 20 de ani, astronauţii foloseau dischete pentru operarea computerelor de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.