Home » Știință » Un tip de hepatită pe care îl făceau doar şobolanii a fost transmis la oameni

Un tip de hepatită pe care îl făceau doar şobolanii a fost transmis la oameni

Un tip de hepatită pe care îl făceau doar şobolanii a fost transmis la oameni
Publicat: 23.11.2018
Doi pacienţi din Hong Kong s-ar fi îmbolnăvit de hepatită după ce au luat boala de la şoareci. Conform specialiştilor, acesta este primul caz de acest tip cunoscut din lume.

Descoperirea i-a suprins pe cercetători, deşi nu a fost imediat clar pericolul pe care îl reprezintă asupra sănătăţii oamenilor, scrie Independent.

„Deoarece tulpina întâlnită la şobolani este diferită faţă de cea întâlnită la oameni, ne-am putea gândi că nu poate fi transmisă. Aceasta este o descoperire clinică”, a declarat  Siddharth Sridha, unul dintre principalii cercetători din Universitatea Hong Kong.

Alte tulpini ale hepatitei E sunt deseori transmise la oameni prin intermediul apei contaminate, în special în zona de est şi sud a Asiei. În China, oamenii se îmbolnăvesc după ce consumă carne de porc negătită corespunzător sau măruntaie. De asemenea, China a dezvoltat un vaccin împotriva hepatitei E, însă nu este momentan disponibil în afara ţării. 

Primul caz al unei tulpini de hepatită întâlnită la şobolani şi transmisă la om a fost identificat în septembrie. Cercetătorii au confirmat că un bărbat de 56 de ani a fost afectat de o tulpină a hepatitei E întâlnită anterior doar la şobolanii din Vietnam.

Al doilea caz a fost descoperit după ce mai bine de 70 de pacienţi cu hepatita E au fost testaţi cu ajutorul probelor de sânge.

O femeie de 70 de ani cu sistemul imunitar slăbit era infectată cu tulpina hepatică. Femeia a fost internată în mai 2017 din cauza unor dureri abdominale, a durerilor de cap, anorexiei şi altor simptome. Probele de sânge prelevate de la ea au arătat că suferă de hepatita E, contractată de la şobolani. Ambii pacienţi au fost spitalizaţi la câteva săptămâni unul faţă de celălalt şi ambii trăiau la trei kilometri unul faţă de celălalt.

Departamentul pentru Sănătate din Hong Kong a declarat că momentan „sursa şi calea de infectare a celor două cazuri nu este identificată”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Apelul lansat de descoperitorul virusului hepatic C către autorităţile române. Metoda simplă prin care se poate opri evoluţia bolii

Unii donatori de sânge sunt purtători ai virusului hepatitei E, care provoacă o boală a ficatului

Cum se moare de la hepatita A?

Epidemia ignorată la nivel mondial: hepatita face aproape la fel de multe victime ca SIDA

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi