A fost creată tehnica ce poate produce prima imagine la scală atomică a unui polimer
Din cauza dificultăţii de înregistrare a imaginilor ale acestor materiale, la scală mică, cele cu atomi individuali ai polimerilor au fost realizate doar pe simulări computerizate sau ilustraţii. Conform Phys, în prezent cercetarea realizată de Nitash Balsara, cercetător din cadrul Universităţii California din Berkeley, prezintă utilizarea unei tehnici puternice bazată pe electroni prin care poate fi obţinută o imagine a structurii atomice a unui polimer sintetic.
În cele din urmă, cercetarea ar putea oferi informaţii pentru fabricarea polimerilor ce ar putea duce la realizarea unor noi materiale şi dispozitive ce conţin polimeri. În cadrul studiului, cercetătorii au dezvoltat o tehnică de microscopie cu electroni criogenici prin care au fost identificate 35 de aranjamente ale structurilor cristalelor din cadrul unei probe de polimer peptoid. Peptoidele sunt molecule produse sintetic ce imită moleculele biologice, inclusiv lanţurile de aminoacizi.
Proba a fost sintetizată robotic, după ce specialiştii au realizat bucăţi de polimeri cristalizaţi ce măsurau cinci nanometri în grosime atunci când erau dispersaţi în apă. „Am realizat testele asupra celei mai perfecte molecule de polimer pe care puteam să o construim”, a declarat Balsara.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Ce trebuie să ştii despre sticlele de plastic pe care le cumperi din magazin