Misterul apei de pe Pământ este aproape rezolvat, mulţumită unui nou studiu care ”schimbă enorm înţelegerea noastră cu privire la formarea planetelor”

Nu este deloc prima dată când s-a emis teoria conform căreia apa are origine extraterestră. Semnătura chimică a apei de pe Terra este aceeaşi cu cea din asteroizi, conform studiilor precedente. Semnătura chimică în acest caz înseamnă raportul deuteriu (un izotop greu al hidrogenului) cu hidrogenul normal. De asemenea, experimentele din trecut au arătat că în ciuda energiei şi căldurii cauzate de coliziuni puternice, acea apă ar fi rămas pe planeta care avea să devină (trei sferturi) albastră, scrie Popular Science.

Totuşi, hidrogenul din oceanele Terrei nu este mereu de acelaşi tip ca cel în restul planetei – mostrele culese mai aproape de miezul Pământului au cantităţi extrem de reduse de deuteriu, ceea ce sugerează că nu e rezultat în urma coliziunilor cu asteroizi.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

„Deşi multe modele consideră că este posibil ca Terra să aibă hidrogen în miezul său, niciunul nu a considerat cât de mult ar schimba acesta raportul izotopic de hidrogen (deuteriu versus hidrogen) din manta”, a precizat Steven Desch, coautor al studiului. „Terra trebuia să înceapă cu o sursă în plus de hidrogen care avea un raport deuteriu:hidrogen mai mic decât cel întâlnit în asteroizi. Singura sursă posibilă este gazul nebulos al Soarelui”, a adăugat savantul

Echipa a început să ia această idee mai în serios, mulţumită studiilor din ultimii ani care au început să ilustreze modul în care corpurile proto-planetare opot exista împreună cu nebuloasele solare. Anterior, se credea că nebuloasa solară dispare prea repede, înainte de începerea formării planetelor. Astfel, s-au creat oportunităţi pentru hidrogenul gazului de a fi încorporat în părţile mai adânci ale planetelor în formare.

„Schimbă enorm înţelegerea noastră cu privire la formarea planetelor”

Pe baza acestei noi teorii, cercetătorii au realizat un scenariu al istoriei apei terestre: Asteroizii cu conţinut de apă au început să fuzioneze între ei în urmă cu miliarde de ani în timp ce Soarele avea o nebuloasă. Asteroizii au creat embrioni planetari, intrând în coliziune şi contopindu-se ajungând să se lovească cu atât de multă forţă încât să creeze stratul de magmă la exteriorul embrionului.

În acelaşi timp, nebuloasa solară, care avea în componenţă gaze nobile şi hidrogen, a început să interacţioneze cu magma, ducând la crearea atmosferei. Hidrogenul de la nebuloasa solară s-a dizolvat în fierul magmei. Un proces chimic numit fracţionarea izotopică a tras hidrogenul normal chiar mai adânc spre miezul embrionului, în timp ce deuteriul mai rar şi mai greu a rămas în manta. Embrioni mai mici formaţi din asteroizi cu apă au intrat în coliziune cu fetusul Pământ până când Sistemul Solar s-a stabilizat, moment în care a apărut Terra, aşa cum o ştim astăzi.

Această istorie confirmă că o mare parte din apă vine din asteroizi, dar demonstrează şi că o proporţie 0,1-0,2% din oceane a fost formată cu hidrogenul din nebuloasa solară.

În afară de istoria Pământului, noua teorie are implicaţii şi în ceea ce priveşte potenţialul habitabil al altor planete. „Chiar şi planetele care se formează departe de asteroizii bogaţi în apă pot conţine apă”, a precizat Desch. „Poate nu cât Terra, dar o cantitate de 0,1-0,2% din cantitatea apei de pe planeta noastră. Modelul susţine ideea creşterii rapide a planetelor. Acest lucru schimbă enorm înţelegerea noastră cu privire la formarea planetelor”, a mai adăugat cercetătorul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O nouă descoperire rescrie ce ştiam despre istoria Pământului şi despre formarea primului supercontinent, acum 1,7 miliarde de ani

Teoria care răstoarnă cunoştinţele de până acum despre formarea Pământului

Viaţa a apărut înainte de formarea Pământului?

Experimentele cu laser aruncă o nouă lumină asupra nucleului Pământului şi duce la o mai bună înţelegere a formării acesteia