A fost creat combustibilul lichid ce poate stoca energia solară timp de 18 ani
Recent, cercetătorii din Suedia au dezoltat un fluid special, numit combustibil solar termal ce poate stoca energia solară pentru mai bine de 10 ani, scrie Science Alert.
„Un combustibil solar termal este precum o baterie reîncărcabilă, însă în locul electricităţii aceasta este alimentată cu lumina solară şi eliberează căldură atunci când este nevoie”, a declarat Jeffrey Grossman, inginer ce lucrează cu aceste materiale în cadrul MIT.
Fluidul este de fapt o moleculă în formă lichidă pe care cercetătorii din cadrul Universităţii de Tehnologie Chalmers au îmbunătăţit-o în ultimii ani. Molecula este compusă din carbon, hidrogen şi nitrogen. Atunci când este atinsă de lumina solară, legăturile dintre atomii săi sunt rearanjate, fiind astfel transformată într-o variantă energizată a sa, denumită izomer.
Precum prada prinsă într-o cuşcă, energia solară este capturată în interirul acestor legături ale izomerului, unde rămâne până când molecula ajunge la temperatura camerei. Atunci când energia este necesară, pe timpul nopţii sau iarna, fluidul este transmis printr-un catalizator ce aduce moleculele la forma iniţială şi eliberează energie sub forma căldurii. „Energia din izomer poate fi stocată timp de 18 ani. Atunci când extragem energia pentru a o utiliza obţinem o creştere a temperaturii, lucru pe care ni-l doream”, a declarat specialistul în nanomateriale Kasper Moth-Poulsen, din cadrul Universităţii Chalmers.
Un prototip al sistemului de energie, amplasat pe acoperişul clădirii universităţii, a supus fluidul unui test. Conform cercetătorilor, rezultatele au captat atenţia unui număr mare de investitori. Dispozitivul ce nu eliberează emisii este confecţionat dintr-un reflector concav cu o ţeavă în mijloc ce atrage lumina solară asemănător cu un satelit. Sistemul funcţionează circular, fluidul fiind pompat prin tuburi transparente şi încălzit de lumina solară. Astfel, moleculele sunt transformate în izomeril. Fluidul este apoi depozitat la temperatura camerei, pierderea energiei fiind minimă.
Atunci când energia este necesară, fluidul este filtrat printr-un catalizator special ce aduce moleculele în forma lor iniţială, lichidul fiind adus la 63 de grade Celsius.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Savanţii vin cu o inovaţie care poate transforma lumina solară în combustibil