Numărul de decese cauzate de cancer de piele a crescut enorm la bărbaţi. Care poate fi cauza

07 11. 2018, 19:00

Motivele pentru această discrepanţă între sexe sunt neclare, dar dovezile sugerează că bărbaţii îşi protejează mai puţin pielea de soare sau nu tind să asculte avertismentele cu privire la pericole”, conform declaraţiilor lui Dorothy Yang de la Royal Free London NHS Foundation Trust din Londra, autoare a studiului.

Mai mult de 90% dintre cazurile de melanom sunt cauzate de deteriorarea celulelor pielii în urma expunerii la soare sau a altor surse de raze ultraviolete, precum cele de la saloanele de bronzat, conform US Centers for Disease Control (CDC).

În 8 dintre cele 18 ţări luate în considerare, rata mortalităţii în rândul bărbaţilor a crescut cu cel puţin 50% în ultimele 3 decenii. În două ţări, Irlanda şi Croaţia, numărul chiar s-a dublat, potrivit Medical Xpress.

O creştere accentuată a cazurilor de cancer de piele s-a observat şi în Marea Britanie şi Spania (70%), Olanda (60%) şi în Franţa şi Belgia (50%).

Totuşi, ţările cu cea mai mare creştere a ratei mortalităţii nu au şi cea mai ridicată rată a mortalităţii în general. Spre exemplu, în Australia, aproape 6 din 100.000 de bărbaţi au murit din cauza cancerului de piele în 2013-2015. Este dublu faţă de a doua cea mai mare rată a deceselor (Finlanda), dar are o creştere de doar 10% comparativ faţă de acum 30 de ani.

Australia este un caz particular, întrucât gaura din stratul de ozon de deasupra acesteia a contribuit la rata mortalităţii în urma cancerului de piele, dar măsurile de prevenire au încetinit creşterea acestei rate.

În ceea ce priveşte rata mortalităţii în rândul femeilor, aceasta a avut chiar o scădere în aceeaşi perioadă, în unele ţări, precum Austria, Cehia şi Israel. În alte ţări, precum în România, Suedia şi Marea Britanie, s-au înregistrat mici creşteri ale ratei deceselor în rândul femeilor cauzate de cancer de piele.

Totuşi, în alte ţări, creşterea ratei a crescut aproximativ la fel de mult ca în cazul bărbaţilor, precum Irlanda (49%), Olanda (58%), Belgia (67%) şi Spania (74%).

Japonia are pe departe cea mai mică rată a mortalităţii ca urmare a acestei maladii, atât la femei, cât şi la bărbaţi: 0,18, respectiv 0,24 la 100.000 de persoane.

Savanţii investighează dacă factorii biologici sau genetici au un rol în apariţia diferită a cancerului de piele, dar până acum descoperirile nu sunt concludente.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Vârstnicii care nu se protejează de soare ajung la medic cu tumori în stadii avansate, conform unui dermatolog

Sunt aluniţele un adevărat motiv de îngrijorare?

Expunerea îndelungată la soare în copilărie poate determina apariţia cancerului la maturitate, conform unui medic specialist

Moleculă miracol împotriva cancerului de piele