O nouă ”hartă” a creierului poate duce la descoperirea a noi tipuri de neuroni
Folosind imagistică de ultimă generaţie, Dulac, Zhuang şi colegii au examinat mai mult de un milion de celule într-o bucată din creier de 2 x 2 x 0,6 milimetri, scrie Medical Xpress.
Nu doar că au identificat mai mult de 70 de diferite tipuri de neuroni, dar au putut indica localizarea şi funcţia celulelor. Studiul este descris în detaliu în noul număr al revistei Science publicat pe 1 noiembrie.
„Am avea o perspectivă detaliată a organizării celulare, moleculare şi funcţionale a creierului – nimeni nu a mai combinat aceste trei aspecte până acum”, a precizat Dulac. „Această lucrare este o mare realizare pentru că acum înţelegem mai multe mecanisme în moduri până acum necunoscute, dar este o realizare şi din punct de vedere al tehnologiei, întrucât aceasta poate fi folosită oriunde în creier pentru orice tip de funcţie”, a adăugat cercetătoarea.
Studiul a apărut pentru a rezolva o problemă fundamentală în biologie şi o provocare tehnologică care vine odată cu aceasta.
„Oamenii au realizat că pentru a studia creierul, trebuie să-i înţelegi componentele, iar acestea sunt celulele. Astfel că dacă iei o bucată de ţesut şi analizezi genele exprimate de celule, acest lucru îţi spune ceva despre tipul de celule, dar te lasă cu o mare problemă”, a precizat Dulac.
Problema este că astfel de tehnici ar necesita extragerea celulelor din ţesut, ceea ce ar duce la pierderea unor informaţii extrem de preţioase: cum sunt organizate celulele.
De aceea, cercetătorii de la Harvard au creat un instrument perfect pentru această sarcină, numit MERFISH (Multiplexed Error-Robust Fluorescence In-Situ Hybridization).
„Nu avem doar unul sau două tipuri de molecule în celule, avem mii şi chiar zeci de mii de gene care sunt exprimate pentru a realiza maşinăria moleculară care dă celulelor funcţii”, a precizat Zhuang. „Am dorit să putem observa toate aceste gene în mod simultan, de aceea am creat MERFISH”, a adăugat cercetătoarea.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Un implant pe creier reprezintă viitorul pentru o super memorie
Conform unui studiu recent, alcoolul este mai dăunător pentru creier decât marijuana
Cercetătorii au descoperit canale secrete ce fac legătura între craniu şi creier
Viitorul este aici! Cercetătorii au inventat un cip care poate fi implantat în creier