Un nou studiu te va stresa şi mai mult după ce vei afla ce face stresul creierului tău
This browser does not support the video element.
În afară de declinul memoriei şi al cogniţiei, stresul a mai fost asociat şi cu o scădere în volumul creierului, scrie Live Science.
Într-un studiu care a inclus peste 2.000 de voluntari sănătoşi de vârstă mijlocie, specialiştii au găsit că cei cu niveluri mai ridicate ale hormonului cortizol în sânge – un indicator al stresului – s-au descurcat mai rău la testele de memorie, iar volumul creierului era mai mic comparativ cu cei cu un nivel normal de hormon. Efectul a fost mai evident la femei.
Totuşi, cercetătorii au subliniat că descoperirile nu înseamnă că stresul cauzează leziuni ale creierului, ci scoate la iveală o asociere între stres şi funcţiile creierului care este în concordanţă cu studiile de laborator asupra şoarecilor.
În timpul momentelor stresante, nivelul de cortizol creşte şi, împreună cu un alt hormon numit adrenalină, semnalează corpului să răspundă. Mai exact spus, cortizolul creşte nivelul de zahăr din sânge, îmbunătăţind capacitatea creierului prin hrănirea acestuia cu glucide pentru energie şi suprimă funcţiile care nu sunt necesare în acel moment, precum digestia, reproducerea sau creşterea.
Odată ce evenimentul stresant trece, nivelul de cortizol ar trebui să revină la normal. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă mereu. Corpul încă percepe stresul sau, din motive care nu sunt înţelese pe deplin, reţine o cantitate ridicată de cortizol. Iar în zilele noastre, viaţa modernă poate cauza stres zilnic.
Nivelul ridicat în permanenţă de cortizol poate afecta inima şi pielea. Astfel, ideea că stresul şi nivelul mai mare de cortizol pot afecta memoria şi funcţiile cerebrale nu este surprinzătoare. Oamenii cu sindromul Cushing, o condiţie care este definită în parte de un nivel ridicat de cortizol care persistă, au deseori o memorie slabă, deficit de atenţie şi depresie.
În noul studiu, echipa condusă de Justin Echouffo-Tcheugui de la Johns Hopkins School of Medicine din Baltimore a folosit o bază de date care a monitorizat sănătatea a mii de locuitori ai Framingham din Massachusetts. Echouffo-Tcheugui şi colegii săi au identificat 2.231 de oameni cu vârsta medie de 49 care nu aveau demenţă.
La începutul studiului, fiecare participant a avut un examen psihologic şi teste de memorie şi gândire. Memoria şi capacitatea de procesare au fost testate din nou după 8 ani. La sfârşitul studiului, participanţii au dat teste de sânge, iar mulţi dintre ei au avut o serie de teste RMN pentru a măsura volumul creierului.
„Studiul nostru a detectat pierderea memoriei şi scăderea volumului creierului la persoanele de vârstă medie înainte ca simptomele să se arate în activităţile de zi cu zi”, a precizat Echouffo-Tcheugui.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Zece semne prin care organismul încearcă să-ţi spună că eşti stresat