Pentru prima dată, condensatul Bose-Einstein a putut fi produs în spaţiu. Experimentele pot duce la descoperiri uimitoare în fizică
Un condensat Bose-Einstein este o stare de agregare a materiei care apare atunci când un gaz de o densitate extrem de mică este răcit la temperatura de aproape zero aboslut (-273,15 grade Celsius), unde intră într-o stare cuantică extrem de densă.
Savanţii doresc să producă acest condensat pentru a-i testa proprietăţile. Teoriile sugerează că poate reprezenta baza pentru senzori extrem de fini, care pot fi folosiţi pentru a înţelege mai bine fenomene fizice precum undele gravitaţionale, scrie Phys.
Totuşi, producerea condensatului Bose-Einstein este dificilă, pentru că gravitaţia interferează cu dispozitivele care îl produc şi îl studiază. Metoda actuală implică aruncarea acestor dispozitive din turnuri, care le-ar permite operarea în gravitaţie zero, dar aceste experimente ar putea dura doar câteva fracţiuni de secundă. De aceea, un mediu cu gravitaţie zero sau microgravitaţie este o opţiune mult mai bună.
Realizând potenţialul unei platforme spaţiale pentru realizarea acestei cercetări, a fost lansat Cold Atom Laboratory în mai anul acesta, dar încă nu este complet operaţional. Între timp, cercetătorii au creat un mic dispozitiv capabil să producă condensat şi să efectueze experimente cu ajutorul acestuia. Dispozitivul a fost lansat recent cu o rachetă.
Acesta conţine o capsulă cu un cip care are un grup de atomi de rubidiu-87, electronice, lasere şi o sursă de curent. A fost activat când racheta a ajuns la o altitudine de 243 de kilometri, producând un condensat în doar 1,6 secunde. Odată ce a fost produs, au fost efectuate 110 de experimente preprogramate în cele 6 minute cât a durat căderea în influenţa gravitaţională a Terrei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: