Home » Știință » Totul în familie: au fost descoperite, în premieră, surse de unde gravitaţionale înrudite

Totul în familie: au fost descoperite, în premieră, surse de unde gravitaţionale înrudite

Totul în familie: au fost descoperite, în premieră, surse de unde gravitaţionale înrudite
Publicat: 20.10.2018
Conform unui nou studiu, un obiect numit GRB150101B - prima dată descris în 2015 ca un impuls de radiaţii gamma - are similarităţi remarcabile cu GW170817, fuziunea unor stele neutronice descoperite de LIGO şi observate de alte telescoape în anul 2017. Noua analiză sugerează că cele două obiecte diferite ar fi de fapt strâns legate între ele.

„Este un mare pas înainte de la un singur obiect detectat la două”, a precizat Eleonora Troja, autoarea principală a studiului de la Universitatea Maryland. „Descoperirea noastră ne arată că evenimente precum GW170817 şi GRB150101B pot reprezenta o nouă clasă de obiecte care au perioade de activitate şi inactivitate – clasă care ar fi foarte comună”, a adăugat cercetătoarea.

Troja şi colegii săi suspectează că atât GRB150101B, cât şi GW170817 au fost produse de acelaşi tip de eveniment: o fuziune a două stele neutronice. Aceste fenomene catastrofale au generat un impuls de particule de energie ridicată, scrie Science Daily.

Fiecare jet a produs o explozie scurtă de radiaţii gamma (GRB) – un impuls care durează doar câteva secunde. GW170817 a produs şi ondulaţii în spaţiu-timp, numite unde gravitaţionale, sugerând că poate fi o trăsătură comună a fuziunilor de stele neutronice.

Potrivirea dintre GW170817 şi GRB150101B este uimitoare: ambele au produs un impuls de radiaţii gamma extrem de scurt şi de slab şi ambele au fost sursa unei lumini intense albastre şi a emisiilor de durată de raze X. De asemenea, galaxiile gazdă sunt remarcabil de similare: ambele sunt galaxii eliptice cu o populaţie de stele de câteva miliarde de ani care nu arată semne ale formării de noi stele.

„Avem un caz de sosii cosmice”, a precizat Geoffrey Ryan, co-autorul al studiului. „Arătau la fel, se comportau la fel şi veneau din zone similare, astfel că cea mai simplă explicaţie este aceea că proveneau din aceeaşi familie de obiecte”, a adăugat acesta.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au descoperit un lucru surprinzător cu privire la stelele neutronice

Astronomii au observat proprietăţi ale unei stele neutronice care până acum au fost trecute cu vederea

Observaţiile astronomilor confirmă existenţa jetului de material de la două stele neutronice aflate în proces de contopire

Un nou studiu confirmă existenţa exploziilor de radiaţii gamma în urma unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire Personală din România!
CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire Personală din România!
DeepSeek ar fi transferat datele și mesajele utilizatorilor fără consimțământ
DeepSeek ar fi transferat datele și mesajele utilizatorilor fără consimțământ
Donald Trump este „frustrat” și nu mai are răbdare, avertizează Casa Albă
Donald Trump este „frustrat” și nu mai are răbdare, avertizează Casa Albă
Racheta chineză Shenzhou-20, lansată cu succes. La bord se află trei astronauți
Racheta chineză Shenzhou-20, lansată cu succes. La bord se află trei astronauți
166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Papei Francisc
Sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Papei Francisc
Bazilica Sfântul Petru, deschisă noaptea pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu Papei Francisc
Bazilica Sfântul Petru, deschisă noaptea pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu Papei Francisc
Pentru prima dată în România, Inteligența Artificială și securitatea informatică devin specializări în universități
Pentru prima dată în România, Inteligența Artificială și securitatea informatică devin specializări în universități
Reacție nervoasă din partea lui Donald Trump după atacurile de la Kiev
Reacție nervoasă din partea lui Donald Trump după atacurile de la Kiev
Comorile găsite în Thetford, Anglia, arată că orașul a fost păgân până în secolul al V-lea
Comorile găsite în Thetford, Anglia, arată că orașul a fost păgân până în secolul al V-lea
Succesorul Telescopului James Webb, amenințat de Trump, deși este deja construit
Succesorul Telescopului James Webb, amenințat de Trump, deși este deja construit
Există lichid pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn. Dar ceva îi nedumerește pe oamenii de știință!
Există lichid pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn. Dar ceva îi nedumerește pe oamenii de știință!
O nouă analiză a identificat 13.000 de gene găsite în toate ierburile
O nouă analiză a identificat 13.000 de gene găsite în toate ierburile
Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii
Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii
Papesa Ioana, legenda femeii care a condus Vaticanul
Papesa Ioana, legenda femeii care a condus Vaticanul
Passetto di Borgo, tunelurile secrete ale Vaticanului
Passetto di Borgo, tunelurile secrete ale Vaticanului
Soldați sovietici, transformați de extratereștri în stâlpi de piatră. Adevăr sau ficțiune?
Soldați sovietici, transformați de extratereștri în stâlpi de piatră. Adevăr sau ficțiune?
Un studiu alarmant a dezvăluit substanțele toxice din pasta de dinți
Un studiu alarmant a dezvăluit substanțele toxice din pasta de dinți