Astronomii au dezvoltat o nouă metodă de măsurare a câmpului magnetic al Pământului
Tehnica umple un gol privind măsurătorile realizate la suprafaţa Pământului şi cele realizate la o altitudine mult mai mare de către sateliţii din orbită, scrie Phys.
„Tehnica măsoară atât forţa câmpului magnetic la o altitudine neexplorată până acum şi ne va furniza informaţii despre aspectele meteorologice din spaţiu şi procesele atomice ce au loc în zonă. La o astfel de altitudine, câmpul magnetic este influenţat puternic de către procesele fizice precum furtunile solare sau curenţii electrici din ionosferă”, a declarat Paul Hickson, astrofizician din cadrul Universităţii din Columbia Britanică.
Atomii de sodiu se acumulează continuu în mezosferă în urma vaporizării meteoriţilor. Cercetătorii din cadrul Observatorului European Austral şi cei ai Universităţii Mainz au utilizat un laser aflat la sol pentru a stimula stratul atomilor de sodiu şi pentru a monitoriza lumina pe care o emit ca răspuns.
„Atomii de sodiu stimulaţi încep să se învârtă în prezenţa câmpului magnetic. Putem observa acest lucru prin fluctuaţiile perioadice ale luminii pe care o monitorizăm şi prin intermediul căreia putem determina forţa câmpului magnetic”, a declarat Hickson.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: