Astronomii au observat un fenomen în premieră: cum stelele migrează de la o galaxie la alta

05 10. 2018, 19:00

Studiul a fost publicat recent în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Stelele care circulă în jurul galaxiei noastre la sute de kilometri pe secundă, iar mişcările conţin o bogăţie de informaţii cu privire la istoria galaxiei. Cea mai rapidă clasă de aceste stele şi-a început viaţa lângă centrul galaxiei, iar mai târziu a ajuns la marginea Căii Lactee, scrie Science Daily.

Până acum, au fost descoperite puţine astfel de stele, dar noile date ale sondei Gaia oferă o oportunitate unică de a găsi mai multe.

„Din şapte milioane de stele a căror viteze şi traiectorii au fost calculate, am găsit doar 12 care ar putea călători suficient de rapid pentru a ieşi din Calea Lactee”, a precizat Elena Maria Rossi, unul dintre autorii studiului de la Leiden University din Olanda.

Totuşi, echipa a avut parte de o surpriză: „în loc să se îndepărteze de centrul galactic, multe dintre aceste stele păreau că se îndreaptă spre acesta”, a adăugat Tommaso Marchetti, co-autorul studiului. „Acestea pot fi stele din altă galaxie, ajungând la Calea Lactee”, conchide cercetătorul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un număr uriaş de stele cu o masă de 200 de ori mai mare decât cea a Soarelui a fost descoperit într-o galaxie vecină

Observaţiile astronomilor confirmă existenţa jetului de material de la două stele neutronice aflate în proces de contopire

Cercetătorii au descoperit un lucru surprinzător cu privire la stelele neutronice

Astronomii au realizat cea mai clară imagine cu o ”galaxie monstru”