Au conectat creierele a trei persoane pentru a-şi putea transmite unul altuia gândurile

04 10. 2018, 09:00

This browser does not support the video element.

Experimentul a fost realizat de către cercetători de la Universităţile din Washington şi Carnegie Mellon (Pittsburgh, Pennsylvania) cu ajutorul combinării electroencefalogramei ce înregistra impulsurile electrice şi indica activitatea cerebrală şi stimulările magnetice transcraniene, în care neuronii sunt stimulaţi prin intermediul câmpurilor magnetice. Conform Science Alert, cercetătorii au denumit noul sistem BrainNet şi afirmă că ar putea fi utilizat, în cele din urmă, pentru conectarea diferitelor gândiri chiar şi prin intermediul internetului. 

În afara realizării unei noi strategii de comunicare, BrainNet ne-ar putea oferi mai multe informaţii despre funcţiile creierului uman. „Vă prezentăm BranNet prima interfaţă cerebrală non-invazivă. Interfaţa oferă celor trei subiecţi capacitatea să colaboreze şi să rezolve o sarcină cu ajutorul comunicării cerebrale directe”, au notat cercetătorii. 

În cadrul experimentului, „emiţătorii” au fost conectaţi la un EEG şi au fost rugaţi să joace un joc asemănător cu Tetrisul. Ei trebuiau să decidă dacă forma ce cădea trebuie sau nu rotită. Pentru a realiza acest lucru cei doi au fost rugaţi să privescă la unul sau două becuri LED ce produceau diferite semnale în creier atunci când erau alese. 

Alegerile erau apoi transmise către un singur „receptor” prin intermediul unui stimulator transcranian ce genera străluciri de lumină fantomă în mintea receptorului, cunoscute şi ca fotosfere. Receptorul nu putea observa întreaga planşă de joc, dar în momentul observării strălucirii decidea rotirea elementului. În cazul a cinci grupuri diferite formate din trei persoane, cercetătorii au obţinut o acurateţe de 81,25%. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Cercetătorii au descoperit o abilitate surprinzătoare a creierului, fără de care multe specii nu puteau supravieţui
 
Genele dependeţei au fost descoperite în „părţile întunecate” ale ADN-ului uman
 
Descoperirea ce poate explica de ce medicamentele nu pot trata Alzheimerul
 
Oamenii sunt predispuşi să ierte, sugerează un studiu amplu