O nouă idee a cercetătorilor pentru ca oamenii să aibă mai mult păr
Pielea este capabilă să răspundă la stimulii externi, cu ajutorul unui receptor olfactiv numit OR2AT4 care joacă un rol în varii procese fiziologice, precum repararea unei răni, scrie New Scientist.
Ralf Paus, de la Universitatea Manchester (Marea Britanie), şi colegii săi au spus că există deja suficiente dovezi că apariţia părului nou este strâns legată de aceleaşi „unelte” moleculare care creează piele nouă după o rană. Astfel, este posibil ca receptorul OR2AT4 să repare şi părul.
În urma analizelor, cercetătorii au găsit o creştere cu 25-30% în secreţia hormonului din scalp care duce la creşterea părului. Cu alte cuvinte, hormonul joacă un rol important în promovarea creşterii părului.
De asemenea, interacţiunea dintre molecule şi receptor au întârziat şi moartea naturală a celulelor implicate în formarea părului, ducând la o fază mai lungă a creşterii părului.
„Am arătat pentru prima dată că un organ uman poate fi reglat printr-un odorizant foarte răspândit în comerţ. Organul trebuie să fie stimulat în permanenţă de receptorii olfactivi pentru creşterea optimă”, a precizat Paus.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Realitate sau mit: părul va creşte mai gros dacă este ras sau epilat? Iată ce spun cercetătorii
Un gel preparat din sângele pacientului, remediu eficient împotriva căderii părului
Un medicament pentru osteoporoză ar putea ajuta la tratarea cheliei
Cum scapi de chelie? Prin „metoda vampirului” – cel mai nou tratament descoperit de cercetători