Ce dovedeşte actul sinucigaş? Explicaţiile unui psiholog
Alteori, putem rămâne timp îndelungat în starea de furie îndreptată împotriva persoanei care a recurs la acest gest din cauza sentimentelor de trădare, părăsire ori renunţare sau furie îndreptată împotriva propriei persoane din cauza sentimentului de neputinţă; sentimente fireşti de altfel, pentru procesul de doliu. În acelaşi timp, ne putem gândi că aceste persoane merită cumva să „beneficieze” de emoţiile simţite de noi, cei rămaşi în urmă lor, că merită milă noastră, înţelegerea şi acceptarea noastră şi, mai ales alegerea de ne auto-învinovăţi.
Citeşte şi
Citeşte şi
Citeşte şi
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în cazul sinuciderii copiilor şi adolescenţilor, responsabilitatea le revine în mare parte adulţilor din jurul lor, deoarece aceştia nu au încă bine formate modele de viaţă şi încă nu este bine definitivată dezvoltarea lor psiho-emoţională. Însă, în cazul adulţilor, situaţia este diferită deoarece, indiferent cât de defectuoase ar fi modelele de viaţă, adulţii au responsabilitate 100% pentru deciziile lor.
Ce dovedeşte de fapt actul sinucigaş?
1. Egocentrism. “Persoana consideră că Universul, lumea, Dumnezeu etc. (depinde de convingeri) ar trebui să se învârtă în jurul ei, să-i facă viaţă exact aşa cum îşi doreşte, să-i elimine toate greutăţile, să-i netezească drumul. Consideră că lucrurile bune i se cuvin cu minim de efort sau chiar fără efort din partea ei”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. Egoism. “Persoana consideră că Universul, cei din jur, Dumnezeu etc. ar trebui să se ocupe doar de rezolvarea problemelor ei personale, ignorând faptul că toţi avem uneori nevoie de ajutor şi tuturor ne este greu sau foarte greu în anumite momente, dar alegem să căutăm soluţii şi să mergem înainte”, spune specialistul.
3. Lene. Persoana preferă mai bine să se plângă şi să renunţe, decât să-şi asume investiţia de timp/răbdare, energie şi resurse necesare recăpătării stării de bine şi atingerii obiectivelor.
4. Lipsa de responsabilitate. “Indiferent de cât am înţeles până în acest secol rostul vieţii, studiind ştiinţific mersul lucrurilor, ştim că există în univers o ritmicitate şi o organizare matematică perfect echilibrate care arată, cel puţin teoretic, că lumea are un sens, deci viaţa are un sens. A decide să ingnori sensul vieţii şi rolul tău în mersul lucrurilor presupune lipsa de responsabilitate faţă de univers, faţă de cei dragi şi ignorarea darului vieţii”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
5. Răutate. “Să ştii câtă suferinţă poţi lăsa în urmă şi să alegi să nu-ţi pese, este un act de răutate. Să vrei să te răzbuni pe cei din jur provocându-le sentimente de vinovăţie, este un act de răutate. Chiar dacă tu consideri că nu-i pasă nimănui de tine, să alegi să ignori darul vieţii şi responsabilitatea pe care o comportă locul tău în univers, este un act de răutate”, explică psihologul.
Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI)
Ce putem face pentru a preveni acest gest la o persoană apropiată?
“Când vedem că o persoană apropiată are gânduri sinucigaşe, ne asigurăm că am dus-o la un psihoterapeut, care la rândul lui o va ajută să-şi modifice modul de gândire şi reacţie comportamentală. De asemenea, trebuie ghidat şi către un psihiatru, pentru a primi sprijin chimic pentru organismul care este în deficit de serotonină, endorfine etc. (hormonii “fericirii”, ai stării de bine). În acelaşi timp, ne asigurăm că urmează în mod real şi constant indicaţiile terapeutice primite”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum trecem peste actul sinucigaş al unei persoane apropiate?
“Cu toate că este un sentiment de nedescris să vezi că o persoană dragă a decis să îşi ia viaţă, trebuie să învăţăm să acceptăm faptul că persoana a luat o decizie pentru viaţă ei şi că are dreptul să facă ce consideră, indiferent de dorinţa noastră. În acelaşi timp, trebuie să învăţăm să acceptăm faptul că persoana nu a fost dispusă să investească în starea ei de bine, nu a fost dispusă să înţeleagă că nu este buricul universului, nu a fost dispusă să-i pese suficient de cei din jur sau de rolul ei în univers. Oricât de mult ar durea aceste aspecte, este important să învăţăm să le acceptăm şi, cumva, să-i respectăm dorinţa, chiar dacă este una egoistă. În plus, este important să învăţăm să abordăm noi viaţa într-un mod care să fie un exemplu bun pentru cei din jur”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) şi preşedinte şi fondator al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.