Agenţia spaţială japoneză va trimite o sondă pe un asteroid într-o încercare revoluţionară de a se întoarce pe Terra cu mostre
This browser does not support the video element.
Asteroidul de doar un kilometru lungime poate oferi indicii nu numai cu privire la formarea acestuia cât şi cu privire la formarea Sistemului Solar, potrivit The Independent.
Agenţia spaţială japoneză au selectat datele pentru lansarea vehiculelor mai mici din Hayabusa-2.
Hayabusa-2 a ajuns la asteroidul aflat la 300 de milioane de kilometri de Terra în luna iunie. De atunci, inginerii au lucrat la planurile de explorare a suprafeţei lui Ryugu.
Primul robot va asoliza pe 21 septembrie care va explora suprafaţa asteroidului. Apoi, pe 3 octombrie, nava spaţială va lansa altul numit Mascot, construit de savanţi din Germania şi Franţa, care va explora în continuare suprafaţa.
Apoi, alte două misiuni, vor duce la un lander pe asteroid, iar savanţii vor face o gaură în suprafaţă pentru a explora subsolul corpului.
Hayabusa-2 va asoliza pentru a lua mostrele. După, în cea mai interesantă parte a misiunii, aceste mostre vor fi transportate pe Pământ, permiţându-le savanţilor să studieze materialul.
Nava va pleca de la asteroid în decembrie 2019 şi va ajunge pe Terra în următorul an.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Există şanse ca un asteroid să lovească Pământul în 2135, însă NASA are deja un plan
Va reuşi NASA să devieze un asteroid?
”Oumuamua”, asteroidul hoinar şi unic din Sistemul Solar a cărui formă i-a surprins pe astronomi