Imagistica avansată a creierului a reuşit să dovedească faptul că una dintre caracteristicile principale ale creierului unui adolescent este plasticitatea, ceea ce înseamnă că se poate schimba, adapta şi răspunde mediului înconjurător. Creierul în sine nu creşte, ci mai degrabă creşte conectivitatea între regiunile creierului. Această creştere a conectivităţii se prezintă ca materie albă, care provine dintr-o substanţă grasă numită mielină. Pe măsură ce creierul se dezvoltă, mielina se înfăşoară în jurul unor nervuri lungi şi subţiri ale axonilor celulelor nervoase care se extind din celulă şi transmit informaţiile.
Procesul de mielinizare începe din spatele creierului şi se îndreaptă spre partea frontală, ceea ce înseamnă că, de fapt, cortexul prefrontal, zona creierului implicată în luarea deciziilor, planificarea şi auto-controlul sunt ultimele părţi ale maturităţii. Drept urmare, comportamentele riscante şi impulsive sunt mai frecvente în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.
Deşi dezvoltarea cortexului prefrontal este ultimul pas pe lista dezvoltării, adolescenţii suferă modificări majore în sistemul lor limbic – zona creierului care controlează emoţiile. Iar specialiştii cred că această nepotrivire în dezvoltarea componentei de control a impulsurilor creierului şi a unei părţi a creierului alimentată de hormoni şi emoţii este ceea ce cauzează comportamentele de asumare a riscurilor care sunt atât de frecvente în rândul adolescenţilor. Această nouă înţelegere a biologiei care stă la baza acestor comportamente poate fi utilă atât pentru adolescenţi, cât şi pentru părinţii lor. Cercetătorii subliniază importanţa stabilirii unor exemple de răspunsuri emoţionale adecvate şi ajutarea tinerilor să facă faţă situaţiilor dificile care sunt din ce în ce mai frecvente în rândul tinerilor şi adolescenţilor.