Home » Știință » ”Lunile în miniatură” ale Pământului ar putea rezolva misterul compoziţiei asteroizilor

”Lunile în miniatură” ale Pământului ar putea rezolva misterul compoziţiei asteroizilor

”Lunile în miniatură” ale Pământului ar putea rezolva misterul compoziţiei asteroizilor
Publicat: 17.08.2018
Pământul are obiceiul de a atrage şi apoi de înlăturare a „mini sateliţilor naturali”. Aceste mici obiecte spaţiale ar putea ajuta cercetătorii să rezolve misterele asteroizilor.

Acestea sunt cele mai recente concluzii ale unui studiu în care a fost analizat utilitatea ştiinţifică a acestor „luni în miniatură”. Conform Space, până în prezent specialiştii au observat o singură Lună în miniatură, însă ei consideră că există nenumărate astfel de corpuri spaţiale ce sunt pur şi simplu mult prea mici pentru a fi identificate, unele având un diametru de 1-2 metri. 

„Lunile în miniatură pot furniza informaţii interesante despre spaţiul din apropierea Pământului”, a declarat principalul autor al studiului, Robert Jedicke, astronom din cadrul Universităţii din Hawaii. „Provocarea este reprezentată de descoperirea acestor obiecte”, a adăugat el. 

Acest lucru s-ar putea schimba curând cu ajutorul unui instrument ce este construit recent, denumit Large Synoptic Survey Telescope (LSST). „LSST este instrumentul minune pentru descoperirea micilor asteroizi ce se mişcă rapid. Ne aşteptăm să descopere regulat obiecte atrase temporar de forţa gravitaţională a Pământului”, a declarat Jedicke. 

El împreună cu echipa sa au declarat că lunile în miniatură ar putea fi ţinte mult mai accesibile pentru misiunile spaţiale ce încearcă să afle mai multe informaţii despre compoziţia asteroizilor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase