O inovaţie ajută persoanele cu membre amputate să îşi simtă membrele artificiale ca şi cum ar aparţine corpului
Problema de la bază are două puncte principale. Pacienţii încă îşi pot simţi membrul lipsă adică membrul fantomă, chiar dacă fizic nu mai este, iar acesta este perceput ca fiind mult mai mic decât cel real. Apoi, membrele protetice disponibile în comerţ nu dau simţul înapoi, ceea ce înseamnă că pacientul trebuie să se uite în permanenţă la membrul artificial pentru a-l folosi corect, scrie Science Daily.
Acum, într-o colaborare condusă de EPFL (Ecole polytechnique fédérale de Lausanne), savanţii au arătat că cei cu membre amputate pot fi convinşi că braţul protetic aparţine corpului lor. Au realizat acest lucru prin depăşirea ideii că „a vedea este a crede” bazată pe cercetările conform cărora creierul reuşeşte să identifice ceea ce aparţine de corp. În loc de această abordare care se bazează doar pe vedere, au folosit o combinaţie de două simţuri: văz şi simţ tactil. Rezultatele au fost publicate recent în Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry.
„Creierul foloseşte simţurile pentru a evalua ce aparţine corpului şi ceea ce este extern de corp. Am arătat cum vederea şi atingerea pot fi combinate pentru a păcăli creierul pacientului să simtă ceea ce vedere, inducând încorporarea braţului protetic cu un efect adiţional care face ca membrul fantomă să devină cel protetic”, a explicat Giulio Rognini de la EPFL. „Aparatura este portabilă şi într-o bună zi se poate elabora o terapie care s-i ajute pe pacienţi să încorporeze membrul protetic în mod permanent”, a adăugat acesta.
Aparatura conţine dispozitive precum ochelari de realitate virtuală, de stimulare a creierului ce duc la senzaţii (artificiale) tactile în vârful degetului arătător. Această combinaţie duce ca mâna de cauciuc să devină „reală”.
Ambii pacienţi au relatat senzaţii ca şi cum mâna ar fi aparţinut de corpul lor. Mai mult, atunci când au evaluat poziţia mâinii, ambii pacienţi au relatat că membrul fantomă s-a extins şi s-a mulat după braţul protetic. Înainte de experiment, ambii au precizat că membrul fantomă este mai mic.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
În premieră, un soldat britanic a căpătat un braţ bionic (VIDEO)
Muzicianul-cyborg: cum şi-a îndeplinit un tânăr visul cu ajutorul unui braţ robotic (VIDEO)