Cercetătorii au înregistrat un semnal radio misterios provenit din spaţiul îndepărtat. Conform Independent, nu este clar de unde provine pulsaţia şi cum a reuşit să ajungă până la planeta noastră.
Semnalul a fost detectat de cercetătorii din cadrul Canadian Hydrogen Intensity Mapping Experiment, Columbia Britanică. Semnalul a fost auzit iniţial pe o frecvenţă de 400-800 de MHz, fiind unul dintre semnalele cu cea mai joasă intensitate observate până în prezent.
În ultimii 10 ani, cercetătorii au înregistrat peste 30 de semnale radio. Ele rămân unul dintre cele mai misterioase fenomene din univers şi ar putea fi un indiciu al unei activităţi extreme ce are loc la milioane de ani lumină depărtare.
De la descoperirea lor din 2007, FRB-urile au devenit cele mai misterioase sunete din univers. Sunt semnale extrem de puternice, dar care dispar rapid. Cel mai recent semnal înregistrat, denumit FRB 180725A este forte rar deoarece a fost observat în timp real. Specialiştii speculează că semnalele ar putea proveni de la găuri negre, stele nedescoperite până în prezent sau ar putea fi create de o sursă artificială, precum extratereştrii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: