Spaţiul ar putea da ora exactă pe Pământ. Chinezii au realizat, în premieră, primul ceas atomic funcţional în spaţiu

31 07. 2018, 10:00

Determinarea timpului este însă o provocare majoră. Fiecare ceas din lume are anumite erori. Conform Live Science, din când în când o fracţiune dintr-o secundă se pierde, iar acest lucru este valabil chiar şi pentru ceasurile atomice. 

Acestea măsoară timpul prin observarea oscilaţiilor atomilor individuali. Însă chiar şi la nivel atomic pot să apară erori, de aceea specialiştii încearcă mereu să proiecteze tehnologii cât mai precise. În prezent, o echipă de cercetători din China a descoperit o modalitate prin care poate face ca cea mai precisă tehnologie de măsurare a timpului să funcţioneze în spaţiu.

Academia de Ştiinţă din China a anunţat oficial faptul că a fost operat cu succes primul ceas atomic rece timp peste 15 luni, aflat la bordul fostei staţii spaţiale chineze Tiangong-2. Ceasurile atomice reci funcţionează prin răcirea atomilor, cu ajutorul laserelor, până la punctul de zero absolut, înainte de a fi măsurate oscilaţiile sale. Tehnica este benefică pentru realizarea ceasurilor mai precise, însă este dificil de realizat pe Pământ. Ceasurile atomice reci măsoară vibraţiile atomilor în timp ce se află în cădere liberă, pentru a nu interacţiona cu mediul din jurul lor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Fizicienii au creat cel mai precis ceas de până acum. Pierde o secundă la fiecare 15 miliarde de ani
 
Definiţia unei secunde este pe cale să se schimbe
 
Un element chimic utilizat rareori ar putea redefini timpul
 
Invenţia în premieră care poate duce la o nouă revoluţie în ştiinţă: un grup de cercetători a creat ceasul atomic portabil, iar aplicaţiile sale sunt nenumărate