Spaţiul s-ar putea afla mult mai aproape de Pământ, susţine un cercetător de la Harvard
Conform unei noi lucrări, graniţa ar trebui considerată cu 20 de kilometri mai apropae de Pământ. Science Alert scrie că aceasta este ipoteza astrofizicianului Jonathan C. McDowell, din cadrul Harvard-Smithsonian Centre for Astrophysics.
Atunci când o navă zboară la o altitudine mare, atmosfera devine din ce în ce mai subţire, iar pentru a rămâne în aer nava trebuie să zboare la o viteză mult mai accelerată. Acest lucru este cunoscut ca velocitate orbitală, iar la limita standard de 100 de kilometri avioanele ajung la o astfel de viteză. Însă nu este vorba doar de cifre, graniţa fiind locul în care se aplică jurisdicţia. Deasuprea acestei linii există spaţiu liber de zbor.
McDowell a ales pentru graniţa propusă de el limita de 80 de kilometri, aflată între mezosferă şi termosfera superioară. Cercetătorul a analizat peste 90 de milioane de puncte orbitale furnizate de 43.000 de sateliţi din 1957 până în prezent. Majoritatea sateliţilor zboară la altitudini destul de mari, însă el a identificat că 50 dintre ele se află sub graniţa din prezent. Al doilea pas a fost analizarea punctului de altitudine la care sateliţii tind să se întoarcă pe Pământ. McDowell a descoperit că punctul este situat între 66 şi 88 de kilometri, loc unde forţa aerodinamică traziţionează de la dominantă către neglijentă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: