Consumul de carne procesată a fost asociat afecţiunilor psihiatrice grave

24 07. 2018, 09:00

This browser does not support the video element.

Cercetarea realizată de specialiştii din cadrul Universităţii Hopkins pe pacienţi care primesc îngrijire pentru simptomele maniacale a dezvăluit că aceste persoane consumau chiar de trei ori mai multe produse din carne procesată decât pacienţii care erau trataţi pentru alte afecţiuni psihiatrice. 

„Am observat mai multe tipuri de diete alimentare, dar carnea tratată a ieşit în evidenţă”, a declarat Robert Yolken, autorul studiului. 

Conform Science Alert, mecanismul din spatele acestei asocieri nu este încă clar, însă testele pe şoareci hrăniţi cu pastramă au dezvăluit o creştere a mişcărilor şi o alterare a semnalelor din hipocampus. Schimbările au fost observate şi în microflora intestinală a animalelor, fapt ce sugerează o posibilă legătură între nitraţi şi efectele lor asupra sistemului nervos

Împreună, rezultatele sugerează existenţa unei legături între o dietă bogată în pastramă, salam şi alte alimente cu carne procesată şi dezvoltarea afecţiunilor asociate maniei, în cazul unor persoane. 

Afecţiunea bipolară este o afecţiune mintală caracterizată prin modificări dramatice ale dispoziţiei şi nivelului de energie. Aceasta include şi episoade de manie care pot dura de la câteva săptămâni la câteva luni şi poate coincide cu depresia sau psihozele. Boala afectează una din 25 de persoane înt-un anumit moment al vieţii. 

Până în prezent, sunt cunoscute puţine informaţii privind boala. Printre cauzele principale se numără factorii de mediu, infecţiile, fumatul în timpul sarcinii. Alimentaţia este un alt factor care a atras atenţia specialiştilor. În cadrul studiului au fost utilizate rapoarte medicale pentru categorisirea a 700 de voluntari ce sufereau de manie, depresie bipolară sau schizofrenie. În cazul persoanelor cu manie, majoritatea aveau o alimentaţie bogată în carne procesată. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Un studiu efectuat pe 500.000 de oameni arată care sunt alimentele ce ne ucid
 
Carnea procesată şi alimentaţia săracă în fibre ar putea fi principalele cauze ale apariţiei unei forme de cancer
 
Cele trei chimicale care transformă carnea într-o otravă cancerigenă
 
Alimentele pe care nu ar trebui să le încălzeşti la cuptorul cu microunde