Crearea celulelor stem va fi mai uşoară datorită unei noi proteine descoperite care contribuie la acest proces
Se ştia că proteina NKX3-1 are un rol important în dezvoltarea prostatei şi a opririi răspândirii cancerului, scrie Phys.
Descoperirea poate duce la noi metode de generare a celulelor iPS în laborator.
Studiul, condus de Helen Blau şi de Thach Mai, a fost publicat pe 16 iulie în jurnalul Stem Cell Biology.
În cadrul cercetării, savanţii au alipit celulele umane ale pielii, numite fibroblaste, de celule stem embrionare ale şoarecilor. Folosind noul model, savanţii au descoperit că NKX3-1 se manifestă în primele două ore de la iniţierea procesului de reprogramare a celulelor. Dacă acţiunea acesteia este blocată, factorii Yamanaka (cele patru proteine Oct4, Sox2, cMyc şi Klf4 care transformă celule mature în celule stem pluripotente) nu mai pot reprograma fibroblastele umane, indicând rolul crucial al NKX3-1 în convertirea celulelor adulte în celule stem. De asemenea, cercetătorii au găsit că adăugarea proteinei NKX3-1 poate înlocui Oct4 în reprogramarea celulelor, fără să se piardă eficienţa.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Au fost creaţi, în premieră, primii muşchi funcţionali din celule stem
Celulele stem embrionare formează un sistem proto-nervos esenţial
Cercetătorii au creat în premieră ţesut cardiac funcţional din celule stem