Experimentele cu laser aruncă o nouă lumină asupra nucleului Pământului şi duce la o mai bună înţelegere a formării acesteia
De asemenea, studiul poate ajuta la înţelegerea naturii fundamentale a azotului, cel mai abundent element din atmosferă, scrie Phys.
Folosind impulsuri laser de energie ridicată şi senzori optici, oamenii de ştiinţă au fost capabili să observe modul de comportare al mostrelor de azot la o presiune de peste un milion de ori mai mare decât presiunea atmosferică normală şi la temperaturi de peste 3.000 de grade Celsius.
Observaţiile confirmă că, sub asemenea condiţii, azotul există ca un metal lichid.
Aceste informaţii preţioase cu privire la comportamentul azotului în condiţii extreme poate ajuta la o mai bună cunoaştere a modului în care se formează planetele.
În acest context, se poate explica de ce Terra este singura planetă cunoscută care are azot atmosferic în abundenţă – unde există sub formă gazoasă. Azotul din aer poate emerge din adâncurile planetei, unde, spre exemplu, se poate amesteca cu alt metal lichid. Mai mult, descoperirea poate ajuta la modul în care atmosfera planetei a evoluat şi cum această evoluţie va continua pe viitor.
Studiul lor, condus de savanţii de la Universitatea Edinburgh, împreună cu cercetători din China şi SUA, a fost publicat recent în Nature Communications.
Steward McWilliams de la Universitatea Edinburgh, care a luat parte la studiu, a precizat că „atmosfera Pământului este singura dintre toate planetele cunoscute unde azotul este ingredientul principal – mai abundent chiar şi decât oxigenul. Studiul nostru arată că azotul ar fi putut emerge din interiorul planetei”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Pământul nu deţine cea mai mare cantitate de apă din Sistemul Solar