A fost creată o nouă tehnologie de detectare a cutremurelor. ”Este aproape la fel de bun precum un siesmometru”
Noua tehnică s-a dovedit a fi sensibilă la mişcările seismice subterane, însă nu este pregătită pentru utilizarea la nivel global. Conform BBC, practica se alătură celor mai recente tehnologii de detectare a cutremurelor, de la aplicaţiile pentru smartphone, la cele mai accesibile dispozitive hardware.
Cum funcţionează?
Activitatea seismică este de obicei monitorizată de seismometre, dispozitive extrem de scumpe şi sensibile. Noua metodă testată de către echipa condusă de dr. Philippe Jousset, din cadrul GFZ German Research Centre for Geosciences, a utilizat cablurile cu fibră optică amplasate pe 15 kilometri, ce au fost instalate iniţial între două centrale geotermale din Islanda în 1994.
O pulsaţie laser trimisă pe o singură fibră a cablului era suficientă pentru a determina dacă existau mişcări ale solului pe această distanţă. „Iniţial, nu ştiam ce vom putea înregistra”, a declarat dr. Jousset. „Dar am putut detecta seismele de la distanţă”, a adăugat el.
Au putut detecta trafic din zonă, mişcările seismice şi chiar mersul pietenilor. „Este aproape la fel de bun precum un siesmometru”, a declarat Jousset.
Instrumentul ce trebuie ataşat cablurilor pentru monitorizarea activităţii seismice este momentan scump, însă cercetătorii încearcă să găsească o alternativă mai accesibilă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: