O nouă abordare împotriva violenţei: stimularea creierului poate reduce masiv intenţia de a comite asalturi fizice sau sexuale
Mai mult decât atât, folosind o astfel de tehnică minim invazivă, numită stimulare directă transcranială, a crescut percepţia că actele de asalt fizic sau sexual sunt greşite din punct de vedere moral, scrie Science Daily.
„Capacitatea de a manipula astfel de aspecte complexe şi fundamentale de cogniţie şi comportament din afara corpului are implicaţii sociale, etice şi legale majore”, precizează Roy Hamilton, unul dintre autorii studiului.
„Din punct de vedere istoric, nu a existat vreodată o astfel de abordare împotriva violenţei”, a adăugat Adrian Raine, co-autor al lucrării. „Dar aceasta promite multe lucruri. Am făcut şedinţe de doar 20 de minute şi am văzut efectele. Dacă am fi avut mai multe şedinţe?”
Pentru a ajunge la aceste concluzii, echipa a realizat un experiment cu ajutorul a 81 de adulţi împărţiţi în două grupuri. Cei din primul grup au avut cortexul prefrontal stimulat timp de 20 de minute; al doilea, grupul placebo, a primit un curent de joasă intensitate de doar 30 de secunde. Participanţii nu ştiau desigur din ce grup fac parte.
Cercetătorii s-au concentrat pe o zonă din cortexul prefrontal, adică cortexul prefrontal dorsolateral, partea din faţă a creierului – pentru că se ştie că indivizii antisociali au un deficit în această zonă.
„Dacă un creier al unui individ este analizat, nu ştim dacă deficitul conduce la comportament sau invers”, a precizat Olivia Choy. „Unul dintre obiectivele studiului a fost de a vedea dacă există un rol cauzal în această regiune a creierului cu privire la comportamentul antisocial”.
După stimulare, cercetătorii au prezentat participanţilor două scenarii ipotetice, un asalt fizic şi unul sexual şi i-a rugat să le evalueze pe o scară de la 0 la 10 în funcţie de posibilitatea ca ei să se comporte ca protagoniştii. Pentru cei din grupul experimental, stimularea a scăzut intenţia de a realiza asalturi fizice şi sexuale cu 47, respectiv 70%.
Totuşi, aşa cum afirmă şi cercetătorii, „acesta nu este un glonţ magic care va elimina crimele şi agresiunea”.
De asemenea, chiar dacă intenţiile iniţiale pot fi bune – acelea de a elimina crimele, poate exista şi un revers al medaliei. Un anumit regim totalitar care ar putea exista într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat ar putea folosi metoda în „centrele de reeducare”, pentru a linişti persoanele „mai antisociale”, înţelese ca persoane împotriva regimului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Când consumul de alcool duce la alcoolism şi cum se poate combate acesta
Viitorul este aici! Cercetătorii au inventat un cip care poate fi implantat în creier
Conform unui studiu recent, alcoolul este mai dăunător pentru creier decât marijuana