Migrenele apar mai frecvent în cazul bărbaţilor cu un nivel crescut de estrogen

02 07. 2018, 09:00

This browser does not support the video element.

De asemenea, specialiştii au mai descoperit că bărbaţii cu un nivel crescut al estrogenului pot resimţi simptome precum oboseala sau pot suferi de afecţiuni sexuale observate şi la bărbaţii cu deficienţe de testosteron

Conform Independent, estrogenul, ce este responsabil pentru dezvoltarea caracteristicilor sexuale ale femeilor, este cunoscut pentru creşterea frecvenţei şi intensităţii episoadelor de cefalee în cazul femeilor predispuse la migrene.

Rezultatele studiului sugerează că nivelul crescut de estrogen ar putea ajuta la tratarea unora dintre atacurile neurologice resimţite de bărbaţi. „Cercetările anterioare sugerează că nivelul de estrogen poate influenţa intensitatea migrenelor la femei, însă în cazul bărbaţilor efectul creşterii acestui hormon nu a fost studiat”, a declarat autorul studiului, dr. W.P.J. van Oosterhout, din cadrul Universităţii din Leiden, Olanda. 

„În cadrul studiului actual, am descoperit că un nivel crescut de estrogen la bărbaţi  este asociat cu apariţia migrenelor, dar şi cu simptomele asociate unui nivel scăzut de testosteron”, a adăugat el. 

În cadrul testelor, echipa sa a prelevat probe zilnice de sânge de la 39 de bărbaţi, inclusiv 17 care sufereau constant de migrene. Rezultatele au arătat că bărbaţii ce sufereau frecvent de migrene aveau cu 50% un nivel mai crescut de estrogen. Pe de altă parte nivelul de testosteron în cazul ambelor grupuri a fost similar. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Migrenele cu aură sunt mai periculoase decât se credea, deoarece sporesc riscul de a suferi probleme grave
 
Care este diferenţa dintre durerea de cap şi migrena?
 
Din ce cauză apar migrenele
 
6 metode simple de a preveni migrena