Oamenii îşi petrec majoritatea timpului în 25 de locuri de-a lungul vieţii
Studiul intitulat „Dovezi ale unei cantităţi conservate a mobilităţii umane” are la bază datele privind mişcările a 40.000 de persoane, colectate din patru baze de date.
Conform Phys, este prima investigaţie de acest tip ce analizează mobilitatea oamenilor de-a lungul timpului şi modul în care comportamentul lor se schimbă. „Iniţial, am analizat urmele a aproximativ 1.000 de studenţi. Datele au arătat că tinerii s-au întors într-un umăr limitat de locuri, deşi acestea s-au schimbat de-a lungul timpului. Mă aşteptam să observ o diferenţă în cazul coportamentului studenţilor, însă nu a fost cazul. Rezultatul a fost acelaşi şi când am analizat 40.000 de persoane cu obiceiuri diferite din întreaga lume. Nu ne-am aşteptat la astfel de rezultate. A fost o surpriză”, a declarat dr. Laura Alessandretti, din cadrul Universităţii din Londra.
Rezultatele studiului arată că persoanele explorează constant noi locuri. Se mută într-o casă nouă, găsesc un alt restaurant nou sau încep să meargă la o altă sală. Însă, numărul de vizite regulate este constant, de 25 de ori într-o anumită perioadă. Tiparul a fost acelaşi atunci când cercetătorii au divizat locaţiile în categorii în funcţie de frecvenţa şi timpul pe care îl petreceau într-o anumită locaţie.
„Dorim să explorăm noi locuri, dar vrem să le exploatăm şi pe cele vechi. Vizităm acelaşi număr de locuri, iar acest lucru se datorează conexiunilor limitate precum interacţiunile sociale”, a declarat dr. Andrea Baronchelli, din cadrul Universităţii din Londra.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: