Studiul, publicat recent în jurnalul Radiology, a arătat că nivelurile de mercur sunt mult mai ridicate după ce pacienţii au fost expuşi câmpurilor magnetice puternice pe care le pot genera noile aparate, scrie The Independent.
Dentiştii folosesc o substanţă numită amalgam pentru a acoperi cavităţile sensibile cauzate de carii. Acesta este un amestec de metale care are în componenţă aproximativ jumătate mercur, un metal lichid cunoscut pentru toxicitatea sa.
În plombe, mercurul se întăreşte atunci când este tratat şi se leagă de structura chimică a dintelui cu un strat de metal oxidat care se formează peste fiecare plombă expusă în decurs de 48 de ore.
„Astfel, orice scurgere de mercur este minimă”, a precizat Selmi Yilmaz, autorul principal al studiului de la Universitatea Akedniz din Turcia, dar câmpurile magnetice pot cauza scurgeri suplimentare.
Aceste aparate moderne sunt disponibile în multe spitale din întreaga lume, oferind imagini detaliate ale structurii complexe a creierului sau în diagnosticarea condiţiilor precum cancerul.
„Deşi nu este clar cât de mult mercur eliberat este absorbit de corp, studiul a găsit şi că amalgamul din plombe poate prezenta un risc şi pentru personal”, a adăugat Yilmaz.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Riscurile citirii minţii ca urmare a folosirii RMN-ului