VIDEO. Pielea electronică le permite celor cu membre amputate să simtă prin protezele ortopedice

26 06. 2018, 19:00

Descrierea pielii artificiale, denumită de savanţi e-dermis, a fost publicată în jurnalul Science Robotics.

Cercetătorii s-au inspirat în crearea pielii tocmai din pielea umană, menţionând că pielea noastră conţine o reţea de receptori care schimă o varietate de senzaţii cu creierul, oferindu-ne informaţii (tactile) despre mediul înconjurător, scrie Futurism.

Au creat dispozitivul pentru a transmite două senzaţii: dacă obiectul atins este ascuţit sau curbat. Materialul a fost realizat dintr-o combinaţie de cauciuc şi textilă, adăugând straturi de senzori care imită receptorii din pielea umană. Aceştia pot detecta senzaţiile unui obiect – spre exemplu, dacă este ascuţit şi apoi pot trimite aceste senzaţii prin fire la nervii periferici ai ciotului (membrul rezidual).

Cercetătorii „au învăţat” pielea artificială să codifice electronic diferite senzaţii, precum o face pielea umană.

Inovaţia reprezintă un pas important înainte în demersul realizării unor membre artificiale care să se simtă (la propriu) din ce în ce mai naturale, ajutând pacientul în refacerea vieţii de dinaintea pierderii membrului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au reuşit să ”crească” o mână perfect funcţională în laborator

Mare realizare în lumea roboticii: cercetătorii au inventat ”pielea” artificială

E-skin, pielea robotilor viitorului

Cercetătorii au reuşit să creeze piele umană cultivată în laborator. Aceasta ar putea înlocui testele pe animale