Home » Știință » Stângaci sau dreptaci? Cât de mult contează atunci când suferi de o boală mintală

Stângaci sau dreptaci? Cât de mult contează atunci când suferi de o boală mintală

Stângaci sau dreptaci? Cât de mult contează atunci când suferi de o boală mintală
Publicat: 30.06.2018
Tratamentele pentru cele mai comune afecţiuni mintale ar putea fi ineficiente sau chiar dăunătoare în cazul unui procent de 50% din populaţie, conform unui nou model al distribuirii emoţiilor în creier.

Încă din 1970, sute de studii au sugerat că fiecare emisferă din creier găzduieşte anumite tipuri specifice de emoţii. Conform Science Daily, emoţiile asociate relaţionării cu lumea din jur, precum fericirea, mândria sau furia, se află în partea stângă a creierului, în timp ce emoţiile asociate cu evitarea, precum frica sau dezgustul, se află în partea dreaptă. 

Însă majoritatea studiilor au fost axate pe studierea dreptacilor. Un nou studiu sugerează că locul în care se află sistemul neuronal asociat emoţiilor al unei persoanei este determinat de mâna dominantă a persoanei. Fie că este vorba de stângaci, dreptaci sau ambibextri. 

Conform noii teorii, denumită „ipoteza sabiei şi a scutului”, modul în care realizăm anumite acţiuni determină organizarea emoţiilor în creier. Luptătorii îşi ţineau sabia în mâna dominantă în timpul acţiunilor de atac şi scutul în cealaltă mână, în acţiunile de evitare. Rezultatele studiului sugerează că distribuirea emoţiilor de apropiere în creier este influenţată de mâna dominantă a „sabiei”. În timp ce emoţiile asociate evitării se află în emisfera ce controlează mâna care nu este dominantă.

Studiul poate ajuta la modificarea unui tip de tratament pentru anxietate recalcitrantă şi depresie, denumit terapie neuronală.  Similar cu tehnicile utilizate în studiu, aprobate de către Food and Drug Administration din SUA, tratamentul implică stimulări electrice reduse sau stimulări magnetice în zona stângă a creierului, pentru stimularea emoţiilor asociate interacţiunilor. 

Studiul realizat de Daniel Casasanto, din cadrul Universităţii Cornell, sugerează că acest tip de tratament ar putea fi dăunător pentru persoanele stângace. „Dacă stângacii sunt supuşi aceluiaşi tratament, ar putea înrăutăţi situaţia”, a declarat Casasanto. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă