Savanţii au observat pentru prima dată această formaţiune în anii ’60 cu ajutorul navei spaţiale Mariner a NASA, dar nu au ştiut cum s-a format din cauza structurii bizare cu văi ondulate şi platforme cu margini abrupte, scrie Phys.
Acum, un nou studiu sugerează că formaţiunea a fost creată în urma erupţiilor vulcanice de acum mai bine de 3 miliarde de ani. Pentru a ne face o imagine asupra dimensiunilor colosale ale evenimentului, formaţiunea este aproximativ o cincime din suprafaţa Statelor Unite şi de 100 de ori mai masivă decât cel mai mare depozit vulcanic de pe Terra, fiind de asemenea cea mai mare formaţiune de acest fel cunoscută în Sistemul Solar.
„Este un depozit masiv, nu doar pentru Marte, ci pentru întregul Sistem Solar”, a precizat Lujendra Ojha, savant la Johns Hopkins University din Baltimore şi conducătorul principal al acestui studiu publicat în Journal of Geophysical Research: Planets.
Conform autorilor studiului, formarea lui Medusae Fossae a reprezentat un punct crucial în istoria planetei Marte. Erupţia (sau erupţiile) a dus la eliberarea unor cantităţi imense de gaze cu potenţial de schimbare climatică şi a ejectat suficientă apă pentru a acoperi Planeta Roşie într-un ocean global de nouă centimetri adâncime.
Gaze vulcanice precum hidrogenul sulfurat şi dioxidul de sulf ar fi alterat chimia suprafeţei şi atmosferei planetei vecine, afectând capacitatea de susţinere a vieţii.
De asemenea, descoperirea sugerează că interiorul planetei este mai complex decât se credea anterior, având nevoie de o cantitate mai mare de gaze volatile pentru a declanşa un astfel de eveniment vulcanic.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Roverul Opportunity de pe planeta Marte trece printr-o furtună extremă de praf. Ce semnal a trimis
De ce ”războinica” descoperită pe Marte nu este reală. Fenomenul care stă la baza acestor ipoteze
Trecutul umed al planetei Marte a fost scos la iveală cu ajutorul unei noi metode