A fost inventat programul ce poate ”vedea” câteva minute din viitor

20 06. 2018, 00:00

Un nou proces dezvoltat de cercetătorii din cadrul Universităţii Bonn, Germania, ar putea anticipa cu acurateţe procesele pe care o persoană le va face în viitor. Conform Science Alert, programele din prezent, ce au ca scop anticiparea, pot prezice ce vom face doar cu câteva secunde înainte. „Dorim să prezicem durata şi perioada de desfăşurare a unor activităţi cu câteva minute sau chiar ore înainte de a avea loc”, a declarat principalul cercetător Jurgen Gall. 

Scopul cercetării a fost de observare a modului în care programul poate crea o listă cu secvenţele acţiunilor, cu cel puţin cinci minute înainte ca acestea să aibă loc. Specialiştii au antrenat un program să ghicească ce va face un bucătar, din mai multe videoclipuri în care erau realizate micul dejun şi o salată. Iată un exemplu al unui astfel de videoclip mai jos: 

Apoi au arătat programului un nou videoclip în care era prezentă o altă persoană ce pregătea o reţetă asemănătoare. În timp ce îl privea, programul deducea ce paşi vor urma şi care va fi durata acestora. Echipa a realizat două experimente în care au fost utilizate tipuri diferite de reţele neuronale artificiale. Însă, cu cât încercau să anticipe mai devreme acţiuni din viitor, cu atât realizau mai multe greşeli. „Pe perioadele scurte, acurateţea a fost de 40%”, a declarat Gall. 

În etapa finală a experimentului, programul a putut prezice cu acurateţe acţiunile şi durata lor cu 3 minute înainte să aibă loc. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Îţi poţi imagina cum va arăta viitorul tău? Cercetătorii au demonstrat cum te poate ajuta acest truc să obţii ceea ce-ţi doreşti
 
Călătorii în timp sunt invitaţi la comemorarea vieţii şi carierei lui Stephen Hawking, celebrul fizician care a decedat recent
 
GALERIE FOTO. Maşina viitorului, prezentată la salonul de inventică Pro Inven din Cluj-Napoca
 
Aceste alimente comune ar putea dispărea în viitorul apropiat