Au fost descoperite două sisteme solare ce conţin exoplanete asemănătoare cu Pământul
Una dintre cele trei planete are dimensiunea exactă cu cea a Pământului, iar celelalte două sunt puţin mai mari. Conform Independent, pe de altă parte planetele nu conţin condiţii pentru susţinerea vieţii deoarece sunt foarte apropiate de steaua sistemului, aşadar au temperaturi extrem de ridicate.
Descoperirile recente ale planetelor cu o compoziţie asemănătoare Terrei arată că acestea sunt comune în univers, de asemenea ar putea fi mult mai habitabile decât se credea anterior. Al doilea sistem solar descoperit recent are două planete mai masive ce poartă denumirea de super-pământuri şi orbitează în jurul unei stele roşii pitice. Stelele roşii pitice sunt astre vechi şi cu dimensiuni relativ mici, cele două descoperite recent având temperaturi mai reduse decât Soarele. Însă din nefericire noile planete se află la o distanţă mult prea mică de steaua lor pentru a putea susţine viaţa.
Cele cinci planete au fost descoperite de misiunea K2. În viitor, specialişti speră să poată utiliza noi instrumente, precum telescopul spaţial James Webb, pentru observarea unor noi sisteme solare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: