Rezultate vor duce la accelerarea declinului utilizării chemoterapiei pentru acest tip de cancer, potrivit Science Alert.
Descoperirile vin ca urmare a celui mai mare studiu pe acest subiect şi arată că cei mai mulţi pacienţi care au un risc mediu de recurenţă a cancerului pot evita chemoterapia şi efectele secundare pe care le aduce.
„Am aşteptat aceste rezultate de ani de zile”, a precizat Allison Kurian, oncolog la Stanford University, care nu a fost implicat în studiu. „Se va schimba tratamentul şi va elimina incertitudinea pentru femeile care iau decizia de a face chemoterapie”.
Rezultatele au fost prezentate duminica trecută de echipa internaţională de cercetători la simpozionul organizat de American Society of Clinical Oncology din Chicago şi publicate în New England Journal of Medicine.
În cadrul studiului, tumorile au fost analizate cu ajutorul unui test numit Oncotype DX, care examinează activitatea a 21 de gene pentru a prezice riscul recidivării pe o perioadă de 10 ani.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce nu a fost identificat un tratament pentru cancer până în prezent?
Cancerul mamar şi chimioterapia: cum pot fi reduse la minimum efectele adverse