Fenomen social tot mai răspândit: oamenii împrumută emoţiile altora. Cum să nu faci acest lucru
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, emoţiile cu cel mai mare impact sunt cele care aduc stări puternice în interior, ca transpiraţia, palpitaţia, blocarea respiraţiei, accelerarea bătăilor inimii, stimularea sistemului nervos, leşinul, dureri de cap, tulburarea sistemului digestiv etc. Aceste emoţii schimbă în noi ce nu vrem să fie schimbat.
Citeşte şi Inteligenţa artificială a reuşit să detecteze mult mai rapid cancerul de piele decât medicii
“Emoţiile altora nu sunt emoţiile noastre, cum o cană poate sta fără apă. Neajunsurile şi nemulţumirile altora nu ne pot influenţa, cum nici un părinte trist nu poate modifica energia unui copil. Însă, prin repetiţie, tradiţie, mediu social, emoţiile altora au început să devină, prin neatenţia noastră, parte din interiorul nostru. Astfel, ne găsim rar în posibilitatea de e genera emoţii din propria noastră voinţă. Emoţiile culese de la alţii astupă emoţiile noastre interioare, iar dacă ne uităm la copii între 5 şi 9 ani vedem că la 5 spun ce simt sau vor, iar la 9 spun ce-au învăţat. Astfel de emoţii împrumutate sunt înscrise într-un fel de catalog interior, unde media anuală dă cu minus. Incapacitatea de a genera emoţii pozitive într-un grup de oameni stresaţi se diminuează”, explică psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.
Psihologul Alexandru Pleşea propune cinci exerciţii care pot aduce generarea de stări şi emoţii individuale, neîmprumutate:
1. Când ai un conflict, adu-ţi aminte dacă vrei să mori supărat.
2. Uită-te ce fac oamenii care sunt mai fericiţi decât tine, nu copia, însă adaptează.
3. Daca ai gânduri negre, munceşte fizic şi ajută pe cineva, necondiţionat.
4. Instabilitatea emoţională o rezolvi prin a da, fără să ceri.
5. Când orice negativ apare, uită-te la tine şi rămâi cu mintea şi voinţa la stăpânirea reacţiilor tale, ajutând situaţia negativă.
Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică.