Home » Știință » Vârstnicii care nu se protejează de soare ajung la medic cu tumori în stadii avansate, conform unui dermatolog

Vârstnicii care nu se protejează de soare ajung la medic cu tumori în stadii avansate, conform unui dermatolog

Vârstnicii care nu se protejează de soare ajung la medic cu tumori în stadii avansate, conform unui dermatolog
Publicat: 13.05.2018
Medicii dermatologi avertizează asupra riscurilor de cancer de piele care pot să apară în perioada verii, în special la persoane de vârstă medie sau la vârstnici, care se expun la soare fără se protejeze cu creme foto-protectoare şi pălării, aceştia ajungând la medic cu tumori în stadii avansate.

Diana Lazăr, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) Cluj-Napoca, a declarat, joi, că de-a lungul timpului dioxidul de carbon s-a înmagazinat în combustibili fosili – cărbuni, petrol, gaze naturale, iar în momentul arderii acestora, dioxidul de carbon este eliberat în atmosferă, influenţând echilibrul planetei, scrie Mediafax.

”La nivel global o mare problemă este cea a efectului de seră, care provoacă încălzirea globală, cauza fiind dioxidul de carbon (CO2) eliberat în urma arderilor combustibililor fosili. De-a lungul a milioane de ani dioxidul de carbon s-a înmagazinat în combustibili fosili – cărbuni, petrol, gaze naturale, iar în momentul când îi ardem eliberăm dioxidul de carbon în atmosferă. Echilibrul planetei este suficient de fragil încât noi să îl putem influenţa prin poluarea provocată de civilizaţia modernă. Soluţia este să dăm o valoare economică dioxidului de carbon, iar dacă un agent economic va putea vinde CO2, va fi interesat să îl capteze, iar cumpărătorul să îl transforme în ceva vandabil. Ceea ce facem noi prin acest proiect este să dezvoltăm nişte materiale care să capteze reversibil şi să elibereze CO2, astfel încât să poată fi transformat în ceva vandabil şi util, cum ar fi metan sau metanol. Prin aceasta contribuim la combaterea efectului de seră şi la reducerea încălzirii globale”, a spus Lazăr.

Aceasta a explicat că atâta timp cât nu îi poate fi atribuită o valoare economică, agenţii economici vor fi foarte greu de convins să demareze proceduri de captare a dioxidului de carbon.

”Dacă în zonele dezvoltate ale lumii agenţii economici pot fi stimulaţi să reducă emisiile de CO2 prin programe naţionale, în zonele mai defavorizate posibilitatea valorificării CO2 ar impulsiona procesul de reducere al emisiilor de gaze cu efect de seră”, a mai spus cercetătorul clujean.

Diana Lazăr a precizat că, în cadrul proiectului de cercetare, se identifică materiale, catalizatori, cu un potenţial catalitic ridicat pentru reacţia chimică de transformare a CO2 în metan sau metanol.

”În cadrul cercetării academice, la nivel de laborator, putem face o astfel de reacţie pe o cantitate de 10 grame de catalizator şi demonstrăm valabilitatea soluţiei, după care vine partea de transfer tehnologic către industrie, scalarea procesului în cadrul unui reactor industrial care poate avea de la câteva sute de kilograme până la câteva tone de catalizator. Metanul este gazul folosit în gospodării sau în industrie, poate fi stocat în butelii, iar metanolul este unul dintre cei mai utilizaţi reactivi chimici, un fel de bază pentru obţinerea altor compuşi”, a mai spusLazăr.

Cercetarea care priveşte captarea şi transformarea CO2 este parte componentă a unui proiect amplu ”Creşterea capacităţii de transfer tehnologic şi de cunoştinţe a INCDTIM Cluj-Napoca în domeniul bioeconomiei (TTC-ITIM)”.

Claudiu Filip, directorul proiectului, a declarat la rândul său că un prim eveniment de acest gen organizat în cadrul TTC-ITIM s-a referit la transferul tehnologic spre industria agroalimentară, scopul fiind strângerea legăturilor dintre cercetare şi mediul de afaceri.

Proiectul TTC-ITIM are o valoare totală de 15,5 milioane de lei din care 11,3 milioane lei reprezintă contribuţia UE şi se derulează în perioada septembrie 2016 – august 2021, fiind co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde ar putea fi îngropați primii dinozauri de pe Pământ?
Unde ar putea fi îngropați primii dinozauri de pe Pământ?
Rezerve uriașe de hidrogen s-ar putea ascunde sub statele americane, relevă o hartă unică
Rezerve uriașe de hidrogen s-ar putea ascunde sub statele americane, relevă o hartă unică
Pentru prima dată în ultimii 5.000 de ani, o hienă pătată a fost găsită în Egipt
Pentru prima dată în ultimii 5.000 de ani, o hienă pătată a fost găsită în Egipt
Jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner, cel mai mare jaf de artă din istorie. Capodoperele furate în valoare de jumătate de miliard de dolari
Jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner, cel mai mare jaf de artă din istorie. Capodoperele furate în valoare de jumătate ...
Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”
Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”
Primul spray nazal anti-depresie, bazat pe ketamină, a fost aprobat de Agenția Medicamentelor din SUA
Primul spray nazal anti-depresie, bazat pe ketamină, a fost aprobat de Agenția Medicamentelor din SUA
Cristina Păsăroiu, mărturisiri în premieră despre relația cu Andrea Bocelli
Cristina Păsăroiu, mărturisiri în premieră despre relația cu Andrea Bocelli
Test de cultură generală. Care este cea mai apropiată planetă de Pământ?
Test de cultură generală. Care este cea mai apropiată planetă de Pământ?
O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă
O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă
Cum să profităm din plin de beneficiile viselor și ale somnului?
Cum să profităm din plin de beneficiile viselor și ale somnului?
Cât lapte ar trebui să bem pentru a reduce riscul de cancer de colon?
Cât lapte ar trebui să bem pentru a reduce riscul de cancer de colon?
Câți dintre angajatori vor schimba salariul brut după ce a fost eliminată scutirea de impozit?
Câți dintre angajatori vor schimba salariul brut după ce a fost eliminată scutirea de impozit?
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Europa este „pregătită să discute cu noua administrație americană”
Europa este „pregătită să discute cu noua administrație americană”
Încă o țară europeană acordă concediu parental dublu pentru părinții singuri
Încă o țară europeană acordă concediu parental dublu pentru părinții singuri
WhatsApp a lansat noi funcții! Ce pot face acum utilizatorii?
WhatsApp a lansat noi funcții! Ce pot face acum utilizatorii?
Meteorologii anunță vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă
Meteorologii anunță vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă
Oamenii de știință au propus o nouă tehnologie de călătorie interstelară
Oamenii de știință au propus o nouă tehnologie de călătorie interstelară