Un nou studiu scoate la iveală încă un pericol al explorării spaţiale: praful de pe Lună poate duce la ”răceală”
În cadrul experimentelor efectuate de savanţii de la Stony Brook University School of Medicine, până la 90% dintre celulele umane pulmonare şi neuronii de şoareci au murit atunci când au fost expuse la particulele de praf care imită solurile găsite pe suprafaţa satelitului nostru natural, scrie Futurity.
Rezultatele arată că inhalarea prafului toxic, chiar şi pe o perioadă de doar câteva minute, poate reprezenta un factor de risc pentru astronauţii care călătoresc pe Lună, Marte sau alte corpuri.
„Există riscuri ale explorării extraterestre, atât pe Lună cât şi dincolo, mai mult decât riscurile imediate ale spaţiului cosmic în sine”, a precizat Rachel Caston, genetician şi autoarea principală a studiului publicat recent în jurnalul GeoHealth.
Praful lunar a cauzat reacţii similare cu guturaiul la astronauţii care au ajuns pe Lună în timpul misiunilor Apollo. Noul studiu arată o legătură cauzală între afecţiune şi inhalarea prafului extraterestru.
Luna nu are atmosferă, astfel că solul său este bombardat constant de particulele din stratul superior al Soarelui care sunt emanate prin spaţiu. Acestea fac ca particulele din solul satelitului să devină încărcate electrostatic.
Totuşi, în cazul astronauţilor misiunilor Apollo, simptomele au fost de scurtă durată.
De asemenea, praful poate afecta şi ADN-ul, care poate cauza mutaţii şi poate duce la apariţia cancerului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
NASA a explicat de ce praful de pe Lună „levitează”
De ce nu a fost identificat un tratament pentru cancer până în prezent?