Un studiu de amploare a dus la descoperirea a 44 de variaţii genetice asociate depresiei

03 05. 2018, 00:05

Dintre aceste 44 de variaţii genomice, 30 au fost descoperite recent, iar 14 au fost descoperite în studiile anterioare. De asemenea, în cadrul studiului au mai fost identificate 153 de gene semnificative, conform Science Daily. 

Studiul reprezintă un efort realizat de 200 de cercetători din întreaga lume. Unul dintre liderii studiului, Patrick F. Sullivann (din cadrul Universităţii din Carolina de Nord), a declarat că ”studiul acesta este remarcabil. Descoperirea bazelor genomice ale depresiei este extrem de dificilă. Un număr uriaş de cercetători din întreaga lume au colaborat pentru această lucrare, iar în prezent avem o privire de ansamblu a acestei afecţiuni. Dacă vom continua, am putea dezvolta instrumente mult mai importante pentru tratarea şi chiar prevenţia depresiei.”

”Am dovedit că oricine deţine variaţiile genetice asociate depresiei, dar cei cu o viaţă mai dificlă sunt mai susceptibili la această boală. Multe experienţe de viaţă contribuie la riscul depresiei, dar prin identificarea factorilor genetici putem dezvolta noi tehnici de cercetare a factorilor biologici,” a adăugat el. 

Rezultatele studiului pot fi utilizate pentru îmbunătăţirea terapiilor. De asemenea, bazele genetice descoperite pot fi utilizate şi pentru alte afecţiuni psihiatrice, de exemplu schizofrenia şi afecţiunea bipolară. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Care sunt alimentele care scad riscul de depresie
 
Simptomele, factorii de risc, diagnosticul şi tratamentul în cazul tulburării bipolare
 
Afectează tot mai mulţi copii de la o vârstă fragedă, însă rareori părinţii acordă atenţie simptomelor
 
DESCOPERĂ ACUM: Omenirea ar fi fost precedată de o civilizaţie industrială avansată. Adaptări genetice fascinante ale ”nomazilor mării”. Un spray nazal, tratament rapid în depresia suicidară